Klaus Iohannis desființează răspunsul Vioricăi Dăncilă: Cine a ajutat-o s-a grăbit. Guvernul, agendă ocultă/ Numai eu am căderea să decid

Autor: Andreea Traicu

Publicat: 18-12-2018

Actualizat: 18-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, marti, referitor la raspunsul transmis de Viorica Dăncilă, că premierul are obligația de a transmite toate punctele ce se doresc a fi discutate in sedintele de Guvern, mentionând că șeful statului este cel care are căderea de a stabili dacă subiectele dezbătute reprezintă interes pentru președintele României. De asemenea, șeful statului a vorbit despre existența unei agende oculte a Guvernului, amintind OUG 13, pusă pe ordinea suplimentară de zi.

”Da, o să merg. Vedeți că doamna Prim-ministru, la trei sau chiar patru discursuri publice, a avut mesaje de pace, m-a invitat să colaborăm și acum sunt dispus să colaborăm, fiindcă este o chestiune extrem de importantă. Președinția României la Consiliul Uniunii Europene este o chestiune foarte complicată, foarte grea, și vrem să facem față. Și am declarat că suntem pregătiți, dar ca să rămânem pregătiți și să avem și rezultate trebuie să discutăm aceste lucruri. De exemplu, o speță care acum arde, acum este urgentă și am cerut, probabil știți, să fie inclus urgent pe ordinea de zi a Parlamentului (n.r. a Guvernului) este Brexit. Există un risc real să avem un Brexit fără acord și, în acel caz, câteva sute de mii de români rămân cumva cu un statut incert. Aceste lucruri trebuie discutate. Nu putem să stăm să le discutăm după sărbătorile de iarnă. Iată că sunt atâtea argumente și, sincer, nu cred că mă refuză doamna Prim-ministru dacă merg să discutăm împreună, în Guvern, chestiuni care țin de România, care țin de români.

Nu, eu am spus că m-am gândit, cum și alții s-au gândit, cum putem să facem să fie cea mai bună arhitectură pentru România, dar asta este o discuție pur teoretică la momentul acesta. Noi avem o Constituție, cu toții o respectăm, și această Constituție ne spune cum funcționează România. Până când ne clarificăm ce dorim de fapt, asta e Constituția, cu asta trăim.

Vedeți, tocmai aici este o problemă care nu a fost chiar bine înțeleasă de persoanele care au ajutat-o, ca să zic așa, pe doamna Prim-ministru să-mi scrie un răspuns. S-au cam grăbit.

Una la mână, legislația în vigoare, și sunt mai multe acte normative care statuează clar, fără echivoc, că este nevoie de transparență în actul decizional – deci, lucrurile trebuie publicate nu cu 24 de ore înainte, cum se spune acolo, ci cu mult înainte, pentru a fi luat act de ele.

Există însă - și aici este o problemă - acea agendă ocultă a Guvernului, ei spun ordinea de zi suplimentară, care este foarte discutabilă. Acea agendă, cu siguranță, nu respectă rigorile legii, fiindcă nu poți să vii în ședința de Guvern cu un act care nu a fost supus în niciun fel dezbaterii, deci într-o procedură total netransparentă.

Și, în fine, există a treia categorie de acte care pot fi pe agenda Guvernului, acte care figurează la capitolul „confidențial". Din varii motive nu pot fi făcute publice. Or, pe site-ul Guvernului acestea evident că nu vor putea să apară. Deci, e clar, Guvernul este obligat să-mi trimită întreaga agendă mie, Președintelui României. Nu mă trimite doamna Prim-ministru să citesc eu site-ul Guvernului, care site – ce să zic – de multe ori, pe site a apărut ceva și în ședința de Guvern s-a discutat altceva, ca să ne amintim doar de nefericita Ordonanță 13, care nu a fost publicată în absolut niciun fel.

Iar dacă se încadrează sau nu se încadrează la art. 87, ei, căderea de a stabili acest lucru este la Președinte și nu la Prim-ministru. Deci, cred că aici trebuie judecate foarte bine lucrurile și cred că o să înțeleagă în final toată lumea că este absolut obligatoriu ca întreaga agendă să îmi fie trimisă de fiecare dată când se pregătește o ședință de Guvern, fiindcă numai eu am căderea să apreciez dacă acte care sunt prevăzute acolo cad în zona care este explicit descrisă de art. 87.

Iar dacă ne uităm în urmă, ce s-a mai întâmplat cu aceste guverne pesediste, pot să vă spun că nu putem să ne facem că suntem autiști și că nu se discută despre ordonanță pe amnistie și grațiere. Se discută despre ea!

Ultima dată când s-a dat o astfel de ordonanță, am avut aproape o revoluție - deci, o problemă majoră de ordine publică. Or, nu poate doamna Prim-ministru sau cineva din guvern să-mi spună că nu pot să particip, dacă se discută amnistia și grațierea, dacă după aceea este posibil să avem chestiuni de ordine publică.

Asta nu este incitare, ce vă spun acum; asta este o concluzie din ceea ce am avut data trecută când un astfel de act normativ a fost promovat pe agenda ocultă a Guvernului Grindeanu de la momentul respectiv.

Deci, haideți să fim oameni responsabili și oameni serioși și să luăm lucrurile așa cum trebuie luate pentru binele României, nu pentru binele unora și altora care au impresia că putem să mergem înapoi, în perioada partidului-stat. Nu putem să mergem înapoi în perioada partidului-stat!”, a spus Iohannis.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri