Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis din 2023 îl contrazice pe Klaus Iohannis din 2022: Să nu-și imagineze cineva că din cauza războiului din Ucraina lucrurile merg prost în România

captura video
iohannis

„Să nu-și imagineze cineva că din cauza războiului din Ucraina lucrurile merg prost în România”, este mesajul ferm transmis de Klaus Iohannis din Argentina. Numai că în 2022 președintele României spunea altceva când vorbea despre inflația din țară și îl acuza pe Vladimir Putin pentru criza economică.

„Problema are soluţii aparent simple, în realitate foarte complicate. Noi dorim o intensificare a schimburilor comerciale, dar pentru asta trebuie să existe o cunoaştere reciprocă mult mai bună şi cred că în acest moment în care ne aflăm, din istorie acum, întâlnirea dintre noi doi poate să dea exact impulsul necesar şi să încurajeze mediul economic, investitorii să se intereseze reciproc despre ţările noastre, despre oportunităţile economice şi de exemplu în România oportunităţile sunt enorme.

Să nu îşi imagineze cineva că din cauza războiului în România lucrurile merg prost. Nu, în România lucrurile merg foarte bine. Pot să vă spun că România este una dintre economiile care, cu toate că este lângă război, creşte. Creşte în fiecare an. Avem investiţii foarte multe şi domnului preşedinte i-am transmis că îi invităm pe investitorii argentinieni în primă fază să ne cunoască. Să vină, să vadă, să cerceteze piaţa şi să facă investiţii. Acelaşi lucru este adevărat şi invers. Peste tot în lume există oportunităţi şi părerea mea şi a domnului preşedinte Fernandez este să fructificăm aceste oportunităţi, în primul rând între ţări prietene, unde lucrurile pot funcţiona foarte bine”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută cu omologul argentinian Alberto Fernández, marţi la Palatul Prezidenţial Casa Rosada din Buenos Aires.

„Iar în ce priveşte războiul din Ucraina, război pornit de Rusia împotriva Ucrainei, am discutat cred că din 60 de minute cât am stat împreună jumătate despre război. Suntem amândoi foarte îngrijoraţi şi amândoi condamnăm războiul de agresiune, dar trebuie să căutăm şi capătul celălalt, să găsim o soluţie pentru a convinge părţile beligerante să se aşeze şi să înceapă negocieri de pace. Impactul economic al acestui război este semnificativ, foarte mare în UE, dar efectele şi valurile de şoc merg peste tot. Se simt şi în economia argentiniană şi în celelalte state latino-americane în care am fost mi-a fost relatat că se simte impactul acestui război. Deci cu atât mai mult este o problemă globală. Nu este cum spun unii eronat o problemă europeană. Este o problemă globală şi trebuie rezolvată prin diplomaţie, în cadrul arhitecturii internaţionale recunoscute”, a concluzionat preşedintele Iohannis.

Ce spunea Klaus Iohannis în 2022

Preşedintele Klaus Iohannis spunea în 12 mai 2022 că Vladimir Putin este „vinovat” de criza economică actuală, care a dus la inflație și scumpiri în toată lumea, după declanșarea războiului în Ucraina.

„Inflaţia este doar un factor şi ca să încep cu un răspuns simplu, am toată încrederea că Guvernul a luat şi va lua în continuare măsurile care se impun”, a declarat Klaus Iohannis. El spunea că inflaţia, situaţia economică dificilă, preţurile la energie „nu au apărut fiindcă cineva în România a lucrat prost sau nu şi-a făcut treaba”, ci din cauza războiului. „Toate acestea au o singură cauză - și această cauză este războiul lui Putin împotriva Ucrainei”, a afirmat președintele.

El a mai adăugat că problema inflației este globală, dând ca exemplu și alte țări unde inflația este mare. „Guvernul, Parlamentul, politicienii - la modul general - îşi fac treaba şi în multe situaţii se găsesc anumite soluţii, dar nu este cazul să încercăm să aruncăm vina asupra Guvernului, asupra Parlamentului sau asupra clasei politice. Vinovat este Putin, care a declanşat acest război împotriva Ucrainei”, a mai declarat Klaus Iohannis în 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.