Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Klaus Iohannis: 'Europa în care credem se deschide către Est!'

Administratia Prezidentiala
Klaus Iohannis

Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker efectuează, joi, o vizită la Bucureşti, context în care va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis şi i se va acorda titlul Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Studii Economice (ASE). Klaus Iohannis a susținut un discurs cu ocazia acestui eveniment.

„Domnule rector,

Domnule Președinte al Senatului,

Liebe Präsident Jean-Claude Juncker,

Doamnă ministru,

Excelențe,

Dragi profesori și studenți,

Distinși invitați,

Îmi face o deosebită plăcere să onorăm astăzi o personalitate europeană remarcabilă și un prieten al României – Excelența Sa, domnul Jean-Claude Juncker.

Felicit Academia de Studii Economice din București, care anul acesta împlinește 110 ani de activitate, pentru inițiativa de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului Președinte Juncker, fost premier al Marelui Ducat de Luxemburg pentru o remarcabilă perioadă de 18 ani consecutivi, fost Președinte al Comisiei Europene și, totodată, promotor al unuia dintre cele mai ambițioase obiective europene de stimulare a creșterii economice.

Doamnelor și domnilor,

Președintele Jean-Claude Juncker este nu doar unul dintre cei mai experimentați oameni de stat europeni, ci și un veritabil susținător și promotor al integrării europene, având un rol aparte în istoria recentă a Uniunii Europene.

Prin întreaga sa activitate dedicată idealului Europei Unite, Jean-Claude Juncker este o personalitate politică de calibrul părinților-fondatori ai Uniunii Europene.

Cu permisiunea ta, dragă Jean-Claude, o să mă opresc doar la câteva momente marcante din bogata ta experiență politică.

Martor al căderii Zidului Berlinului, arhitect al Tratatului de la Maastricht din 1992, Președinte al Eurogrupului timp de 8 ani, Președintele Juncker a jucat un important rol în reunificarea continentului european.

Într-o perioadă când Europa se redefinea după căderea regimurilor comuniste, Jean-Claude Juncker a fost un adevărat campion al cauzei europene, aducând alături state mari şi mici, noi sau vechi, din Est sau din Vest, pentru a lucra împreună pentru dezvoltare și pentru a depăși diviziunile trecutului.

Planul Juncker a avut un rol-cheie în creșterea și consolidarea competitivității economiei europene. Mare parte din reziliența economică atât de necesară în ultimii ani își are originea și în viziunea promovată prin Planul de investiții pentru Uniunea Europeană.

Mandatul său în fruntea Comisiei Europene a fost unul de referință, în pofida provocărilor considerabile cu care s-a confruntat Uniunea, de la gestionarea consecințelor crizei economice și financiare, la criza migranților sau la momentul Brexit din 2016, când Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a decis ieșirea din Uniune.

În toată această perioadă, Președintele Juncker a ales să promoveze o agendă europeană pozitivă, a ales calea unității, susținând cu fiecare ocazie importanța solidarității europene – valori care, așa cum timpul a dovedit-o, continuă să reprezinte arma cea mai puternică a Uniunii Europene.

Rezultatele obținute au subliniat, parcă și mai puternic, importanța unor politici economice sănătoase la nivel național și european, capabile să consolideze dezvoltarea și convergența economică în Uniunea Europeană.

Doamnelor și domnilor,

Mă bucur că am avut ocazia să cooperez strâns cu domnul Jean-Claude Juncker, atât în calitatea sa de Prim-ministru al Luxemburgului, cât şi, ulterior, în cea de Președinte al Comisiei Europene.

Interacțiunea noastră a avut întotdeauna la bază atașamentul comun pentru cauza europeană, în interesul cetățenilor. Toate acestea însoțite de franchețea și umorul fin, calități pe care Președintele Juncker a știut să le imprime întotdeauna dezbaterilor europene.

Pe parcursul impresionantei sale cariere, Jean-Claude Juncker ne-a fost alături în cele mai emblematice momente din istoria europeană a României. Permiteți-mi să amintesc doar câteva etape parcurse împreună.

Jean-Claude Juncker a prezidat, ca Prim-ministru al Luxemburgului, Consiliul European din decembrie 1997, în cadrul căruia s-a luat decizia istorică de a lansa procesul de extindere a Uniunii înspre statele din Europa Centrală și de Est, depășind diviziunile lăsate în Europa de Cortina de Fier.

La 25 aprilie 2005, în calitatea sa de premier al statului care deținea Președinția Consiliului, Jean-Claude Juncker a găzduit, la Abația Neumünster din Luxemburg, ceremonia de semnare a Tratatului de Aderare a țării noastre la Uniunea Europeană.

Doi ani mai târziu, în 2007, istoria noastră se împletește din nou cu cea a Marelui Ducat, atunci când Sibiul, oraș al cărui primar eram la acel moment, a fost Capitală Culturală Europeană, alături de Luxemburg.

Jean-Claude Juncker ne-a fost alături și în 2017, când am sărbătorit împreună, de Ziua Europei, aniversarea primilor 10 ani de apartenență a României la Uniunea Europeană.

Dragă Jean-Claude,

Ați fost alături de noi și în cele mai importante și emoționante momente ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene – la momentul inaugural de la Ateneul Român, din ianuarie 2019, precum și la Summitul privind viitorul Europei, din 9 mai 2019, pe care l-am găzduit la Sibiu.

La finalul Summitului de la Sibiu, adoptam împreună cu ceilalți lideri europeni o Declarație prin care ne angajam să continuăm să lucrăm împreună pentru a face Uniunea Europeană „mai puternică pentru ziua de mâine” și pentru generațiile viitoare. Acesta este „Spiritul de la Sibiu”.

Evoluțiile dramatice declanșate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei au arătat câtă nevoie avem astăzi în Europa de acest răspuns unit şi solidar în fața unui atac fără precedent la valorile noastre, la regulile şi la principiile dreptului internațional.

Astăzi, Europa în care credem se deschide către Est, iar Ucraina și Republica Moldova au devenit state candidate la aderare, pe care le sprijinim puternic. Vorbind despre starea Uniunii, în plenul Parlamentului European, ați spus că „de la Est la Vest: Europa trebuie să respire cu ambii plămâni”.

Europa în care credem, pe care țările noastre o susțin şi vor continua să o promoveze, este una a democrației, a respectului şi a cooperării loiale între state și popoare.

Domnule Președinte Juncker,

Nu vreau să închei fără a mă referi la una dintre cele mai emoționate declarații pe care le-ați făcut cu privire la proiectul european, atunci când ați spus, în septembrie 2017, că, citez: „Am trăit, am luptat și am lucrat pentru proiectul european toată viața. Am trăit vremuri bune și vremuri grele. (...) La bine și la greu, nu am încetat niciodată să iubesc Europa”.

Vă asigur, domnule Președinte Juncker, că vă aflați într-o țară care împărtășește pe deplin aceste sentimente.

România este, de mai bine de 16 ani, în sânul familiei europene și datorită susținerii unor oameni cu viziunea și dedicarea dumneavoastră. Drumul nu a fost tot timpul ușor, dar am luptat și vom continua să luptăm pentru viitorul acestui proiect comun.

Titlul de Doctor Honoris Causa acordat de către Academia de Studii Economice este o recunoaștere publică a meritelor excepționale, a prestigiului și a contribuției dumneavoastră la consolidarea Uniunii Europene. Vă felicit pentru această decernare!

Vă mulțumim pentru întregul sprijin acordat parcursului european al țării noastre, precum și pentru toată susținerea și prietenia oferite României și poporului român de-a lungul carierei dumneavoastră.

Felicitări și mulțumiri!”, a spus Klaus Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.