DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Klaus Iohannis: Există progrese şi sunt moderat optimist în privinţa dezvoltării învăţământului dual

express.co.uk
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Braşov, că există progrese în ceea ce priveşte învăţământul dual în ţara noastră şi că este "moderat optimist" în privinţa dezvoltării acestuia în următorii ani. "Învăţământul dual m-a preocupat şi mă preocupă în continuare. (...) În mod cu totul curios, la nivel local întotdeauna oamenii înţeleg foarte repede despre ce-i vorba, care este nevoia de resursă umană şi chiar cum se poate rezolva. (...) La nivelul ministerului să ştiţi că s-a înţeles foarte, foarte greu şi foarte încet ce vrea lumea de fapt. (...) Trebuie să recunosc, însă, că şi aici există anumite progrese, între timp există chiar şi o bază legală îmbunătăţită pe învăţământul dual şi lucrurile încep uşor, uşor să se mişte. Nu suntem încă la nivelul unde putem să spunem că s-a rezolvat o problemă, dar sunt moderat optimist şi cred că vom avea o dezvoltare a învăţământului dual în următorii ani mult mai consistentă şi mult mai sustenabilă", a afirmat şeful statului, conform Agerpres.

El a mai spus că, în mod paradoxal, în societatea românească de dinainte de Revoluţia din decembrie 1989 a existat "un fel de sistem dual, care nu a funcţionat foarte bine, dar cel puţin a existat cu toate componentele sale". Preşedintele Iohannis a avut luni o întâlnire, la Universitatea Transilvania din Braşov, cu membri ai comunităţii ştiinţifice şi cu reprezentanţi ai mediului privat, pe tema colaborării între mediul universitar şi cel privat în zona cercetării. Şeful statului a vizitat şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universităţii Transilvania din Braşov, unul dintre cele mai moderne din ţară, unde a fost întâmpinat de roboţelul Nao, construit de studenţi, care i-a urat bun venit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.