DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Klaus Iohannis, întâmpinat cu salve de tun la Monumentul Soldatului Necunoscut din Arlington / VIDEO

facebook.com
Klaus Carmen Iohannis Arlington 3

Preşedintele Klaus Iohannis a depus, marţi, o coroană de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Naţional Arlington din Washington, fiind întâmpinat cu 21 de salve de tun şi de garda de onoare, informează un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale. "Momentul depunerii coroanei a presupus cel mai înalt ceremonial utilizat pentru un şef de stat: Preşedintele României a fost întâmpinat cu 21 de salve de tun şi de garda de onoare şi au fost intonate imnurile României şi Statelor Unite ale Americii. Preşedintele Klaus Iohannis a fost condus la Monumentul Soldatului Necunoscut de generalul maior Michael Howard, comandantul districtului militar Washington", precizează sursa citată.

După cum se arată în comunicat, gestul preşedintelui Iohannis a fost un omagiu adus memoriei militarilor americani căzuţi în cele două războaie mondiale, dar şi în alte conflicte. "Depunerea coroanei de către preşedintele României în cadrul unei ceremonii solemne a reprezentat un omagiu adus memoriei şi eroismului personalului militar american angajat în susţinerea, cu preţul vieţii, a păcii, libertăţii şi democraţiei în Europa şi în întreaga lume şi a marcat recunoaşterea sacrificiului suprem al generaţiilor de militari americani căzuţi pe fronturile din cele două războaie mondiale şi din alte conflicte", adaugă sursa menţionată, conform Agerpres.

Monumentul Soldatului Necunoscut a fost ridicat la 4 martie 1921 pentru omagierea militarilor americani neidentificaţi căzuţi pe front. "În ansamblul memorial sunt dedicate secţiuni distincte pentru militarii căzuţi în Primul şi în al Doilea Război Mondial, Războiul din Coreea şi Războiul din Vietnam. Depunerea coroanelor de flori omagiale cu ceremonial militar, în onoarea soldaţilor americani căzuţi la datorie, reprezintă un gest tradiţional al fiecărui preşedinte al Statelor Unite. La 19 ianuarie 2017, preşedintele-ales Donald Trump a marcat primul eveniment oficial din cadrul ceremoniei de inaugurare în funcţie, prin depunerea unei astfel de coroane la Monumentul Soldatului Necunoscut", se mai arată în comunicat.

content-image

content-image

content-image

content-image

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.