Filmul "Stele căzătoare", selecţionat la Cannes, intră în cinematografele din România

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-04-2026 14:16

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Filmul "Stele căzătoare" (Météors), regizat de Hubert Charuel şi Claude Le Pape, selecţionat în competiţia Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va intra în cinematografele din ţară din 3 aprilie, distribuit de Transilvania Film. După succesul filmului său de debut, "Bloody Milk", Charuel revine cu un portret dur şi melancolic al tinereţii fără perspective din Franţa rurală potrivit news.ro

Acţiunea urmăreşte povestea a trei prieteni din copilărie: Mika, Daniel şi Tony, rămaşi captivi într-un orăşel din nord-estul Franţei, unde oportunităţile sunt tot mai rare. În timp ce Tony încearcă să-şi construiască un viitor printr-o afacere proprie, Mika şi Daniel rămân blocaţi într-un stil de viaţă precar, marcat de alegeri impulsive.

Când un plan absurd îi aduce în atenţia autorităţilor, cei doi ajung să lucreze pentru Tony într-un mediu periculos, pe un şantier de gestionare a deşeurilor radioactive. În acest context imprevizibil, degradarea fizică şi emoţională a lui Daniel accelerează, iar prietenia este pusă la încercare. Mika începe să se confrunte cu o întrebare esenţială: cât de departe poţi merge pentru a salva pe cineva care nu acceptă să fie salvat?

Variety descrie filmul drept „un portret dezolant al speranţelor spulberate din Franţa regională aflată în declin”, cu protagonişti marcaţi de „o dependenţă emoţională nesănătoasă”. Rezultatul ar fi astfel „mai degrabă o cronică a disoluţiei decât una a intensităţii”.

Filmul a avut premiera în România în cadrul celei de-a 30-a ediţii a Festivalului Filmului Francez, unde s-a bucurat de o primire foarte bună din partea publicului, confirmând interesul pentru cinemaul francez contemporan şi pentru temele sale sociale actuale.

Prin "Stele căzătoare", Hubert Charuel şi Claude Le Pape propun o reflecţie dulce-amăruie asupra prieteniei şi imposibilităţii de a evada dintr-un mediu care îţi limitează constant opţiunile de viitor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură15°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri