Premium
CCR arată, în motivarea deciziei prin care amenzile din perioada stării de urgență au fost declarate neconstituționale, că preşedintele Klaus Iohannis şi-a depăşit conpetenţele constituţionale şi a afectat drepturi şi libertăţi prin decretele de instituire şi prelungire a stării de urgenţă. Judecătorii constituţionali sancţionează şi inacţiunea Parlamentului, care avea datoria să amendeze decretele şi să elimine prevederile nelegale.
Motivarea integrală poate fi citită AICI!
"Decretul prin care se instituie starea de urgență este un act administrativ normativ, subsecvent legii, prin care se stabilesc în concret măsurile de primă urgenţă care urmează a fi luate, precum și drepturile şi libertăţile fundamentale al căror exerciţiu urmează a fi restrâns. (...) Având în vedere forța juridică inferioară legii, decretul Președintelui nu poate să deroge, să se substituie sau să adauge la lege, deci nu poate conține norme de reglementare primară. (...)
Având în vedere cadrul legal analizat, Curtea constată că acesta stabilește în mod riguros limitele în care Președintele poate să acționeze, neexistând dispoziții echivoce cu privire la caracterul de act administrativ de punere în executare a legii a decretului Președintelui. (...) Măsurile de primă urgență pe care Președintele le poate adopta au caracter administrativ și nu pot viza decât aspectele reglementate de lege", precizează CCR, după care analizează prevederile neconstituţionale din decrete.
- CITEȘTE ȘI: Medicul timişorean Virgil Musta dezvăluie CHEIA tratamentului care a vindecat sute de bolnavi de COVID-19
"Aceste dispoziții, pe care Președintele le-a apreciat drept „măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă”, nu sunt prevăzute de art.26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 și constituie, în mod expres [art.32, art.37, art.41] sau implicit, derogări de la legislația în vigoare la momentul instituirii stării de urgență. Președintele a dispus, pe de o parte, suspendarea sau neaplicarea unor dispoziții legale sau, pe de altă parte, modificarea și completarea unor legi, dispozițiile sale având impact asupra unor drepturi și libertăți fundamentale (dreptul la muncă, libertatea economică, accesul liber la justiție etc.).
Curtea observă că modul în care Președintele și-a exercitat atribuția constituțională, prin depășirea cadrului legal, nu este consecința vreunui viciu de neconstituționalitate a actului normativ de reglementare primară în virtutea și în limitele căruia autoritatea publică era abilitată să acționeze. Așa cum s-a precizat anterior, stabilind competențele fiecărei autorități publice implicate în gestionarea situației de criză care a generat instituirea stării de urgență, nicio dispoziție a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 nu îl îndrituiește pe Președinte să acționeze dincolo de competențele sale constituționale, astfel că instanța constituțională nu poate sancționa, în cadrul controlului de constituționalitate pe care îl efectuează în procedura instituită de art.146 lit.d) din Constituție referitoare la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, normele legale criticate de autorul excepției", mai explică judecătorii CCR.
CCR precizează că Parlamentul putea modifica decretele şi, ulterior, deciziile Parlamentului puteau fi atacate la Curte.
"Parlamentul s-a limitat să încuviințeze măsura, fără a-și îndeplini obligația de a verifica respectarea exigențelor pe care Constituția și legea le impun decretului Președintelui și de a sancționa exercitarea ultra vires a competențelor legale. (...)
Anexa nr.1 la Decretul nr.240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, intitulată Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă, prin care s-au adoptat, de asemenea, derogări de la legislația în vigoare la momentul prelungirii stării de urgență, nu a fost supusă controlului parlamentar", se mai arată în motivare.
