Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Imnului Național al României

Inquam Photos/ Octav Ganea
Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 29 iulie a.c., un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Național al României.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Pe 29 iulie, sărbătorim, ca în fiecare an, «Ziua Imnului Național», unul dintre simbolurile naționale care ne insuflă sentimentul solidarității și mândria de a fi români.

«Deșteaptă-te române» ne reflectă istoria, luptele și tradițiile, servind, în același timp, ca expresie a identității naționale.

Încă din timpul Revoluției de la 1848, imnul național a transmis un mesaj mobilizator națiunii române de a intra într-o lume nouă, prin trezirea conștiinței naționale și având ca reper tradițiile sale.

Versurile imnului au dinamizat eforturile românilor de a-și urma și îndeplini idealurile de libertate și unitate.

Sărbătoarea de astăzi este un bun prilej de a invoca virtuțile înaintașilor noștri, precum și de a rememora faptele glorioase ale acestora. Spiritul de sacrificiu, abnegația și patriotismul sunt calități umane care stau la baza devenirii noastre ca națiune modernă și democratică.

În urmă cu trei decenii, România s-a reîntors către familia occidentală, devenind, apoi, membru al Alianței Nord-Atlantice, al Uniunii Europene și partener strategic al Statelor Unite ale Americii.

Astăzi, statul român contribuie activ la consolidarea relației transatlantice și promovează respectul reciproc, valorile comune și interesele care racordează, și mai puternic, Uniunea Europeană la partenerul său, Statele Unite ale Americii.

«Ziua Imnului Național» este, în același timp, și momentul în care privim cu încredere și optimism către viitorul națiunii noastre, unul în care ne dorim să ne bucurăm de o securitate națională extinsă în cadrul marii familii euroatlantice, de prosperitate, democrație și de un stat de drept funcțional și mai eficient.

La mulți ani Imnului Național!

La mulți ani, România!”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.