Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, mesaj pentru campionul mondial David Popovici: 'Ai oferit astăzi multe emoții și bucurii tuturor românilor'

Administratia Prezidentiala
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat, luni seară, pe David Popovici, devenit campion mondial la 200 metri liber. ”Ai oferit astăzi multe emoţii şi bucurii tuturor românilor şi ai scris o nouă pagină în istoria sportului românesc”, i-a transmis şeful statului.

”Felicitări, David Popovici, pentru performanţa extraordinară obţinută la Campionatul Mondial de nataţie! Prin ambiţia, talentul şi perseverenţa dovedite, ai oferit astăzi multe emoţii şi bucurii tuturor românilor şi ai scris o nouă pagină în istoria sportului românesc”, a scris, luni seară, pe Facebook, preşedintele Klaus Iohannis.

”Suntem mândri de tine”, i-a mai transmis şeful statului sportivului de 17 ani.

Sportivul a fost felicitat şi de premierul Nicolae Ciucă, dar şi de mai mulţi miniştri.

David, legitimat la clubul MAI, şi-a "spulberat" adversarii şi a reuşit timpul de 1:43.21, record mondial la juniori, la doar 17 ani.

El i-a depăşit pe Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) – 1:44.47 şi Tom Deam (Marea Britanie) – 1:44.98.

David Popovici este primul medaliat şi cel dintâi campion mondial de seniori al României, într-o probă masculină, şi al treilea sportiv care cucereşte medalia de aur pentru ţara noastră, după Tamara Costache (aur la 50 m liber, la Madrid 1986) şi Diana Mocanu (aur la 200 m spate, la Fukuoka 2001).

Este primul aur pentru România la un Campionatul Mondial de înot în bazin de 50 m pentru seniori după o pauză de 21 de ani!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.