Klaus Iohannis a anunțat că e mulțumit, în ansamblu, de modul în care Guvernul Dacian Cioloș conduce țara, dar nu a ratat ocazia de a-l înțepa pe fostul premier, Victor Ponta. Președintele spune că, la nivel macroeconomic, România are cifre bune, dar nu doar datorită fostului guvern, ci și actualului executiv. Iohannis spune că nu se implică în remanierea vehiculată prin presă a Guvernului.
”Atunci când l-am rugat pe Dacian Cioloș să propună un cabinet i-am lăsat toată libertatea să-și aleagă echipa. Când va considera că e nevoie de schimbarea cuiva din Guvern vom afla. Remanierea e o procedură relativ simplă, dacă va fi cazul, va decide prim-ministrul. În ansamblu, Guvernul își face treaba.
Citește și: O primă victorie pentru Klaus Iohannis în instanță pentru casa pierdută din Sibiu
Una peste alta, lucrurile funcționează. Datele macro sunt încurajatoare. Avem creșteri care nu se datorează doar fostului guvern. Avem un șomaj relativ mic, o datorie publică foarte rezonabilă. Dacă premierul e mulțumit de mersul unui minister, ne va spune la momentul potrivit.
Dar, sunt foarte mulți români cărora nu le merge bine, care nu sunt mulțumiți de sistemul sanitar, sunt mulți tineri care își caută un loc de muncă și nu-l găsesc, iar toate astea duc la nemulțumire. Omul care nu are ce pune pe masă nu poate să se hrănească cu datele macro.”, a spus Klaus Iohannis la TVR 1.
Citește și: EXPLOZIV Firma care a spionat-o pe Kovesi face DEZVĂLUIRI URIAȘE
Comentează