Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi, în a doua zi a vizitei sale în Germania, la un moment festiv în care îi este decernat un premiu, precum şi la ceremonia de comemorare a victimelor refugiului şi expulzării, informează agerpres.ro.
Astfel, şeful statului este prezent la un eveniment în cadrul căruia primeşte Premiul "Ordinul Sfântul Gheorghe" de către prof. Hans-Joachim Frey, directorul artistic şi preşedintele Balului Operei "Semper" din Dresda.
Risipă din banul public: Peste 300 000 de euro pentru deplasări 'în interes de serviciu' la ANCOM
Preşedintele Iohannis participă ulterior, în calitate de invitat, la ceremonia de comemorare a victimelor refugiului şi expulzării, organizată la Muzeul Istoric German, în prezenţa ministrului Federal de Interne, Thomas de Maiziere, membru al Bundestagului, a episcopului Bisericii evanghelico-luterane din Rusia, Dietrich Brauer, preşedintelui Uniunii Expulzaţilor, Brend Fabritius, altor personalităţi, reprezentanţi ai refugiaţilor.
Marţi seară, preşedintele Klaus Iohannis ia parte la momentul dedicat aniversării relaţiilor bilaterale România - Germania, desfăşurat la Ambasada României de la Berlin.
Luni, în prima zi a vizitei de lucru la Berlin, Klaus Iohannis a avut întrevederi cu cancelarul Angela Merkel şi cu preşedintele german, Frank-Walter-Steinmeier.
Comentează