Președintele Klaus Iohnanis este prezent, sâmbătă, la marea sărbătoare a Muzeului Național Brukenthal. Aniversarea celor două secole de existență a celui mai vechi muzeu de pe teritoriul actual al României deschide sâmbătă și seria evenimentelor dedicate anului Bicentenar al Muzeului Național Brukenthal.
„Doamnelor și domnilor, cu ocazia decernării Ordinului «Meritul Cultural» Muzeului Național Brukenthal, doresc în primul rând să felicit conducerea și colectivul de specialiști ai acestei instituții. La aniversarea a două secole de existență, mă bucur că blazonului instituției fondate de Samuel von Brukenthal i se adaugă de astăzi însemnele prețuirii Statului Român. Folosesc acest prilej, domnule Director General, pentru a vă îndemna ca împreună cu membrii Consiliului de Administrație, și cu sprijinul autorităților publice centrale și locale, să continuați să puneți în valoare, pentru uzul umanității, patrimoniul și mesajul marelui dumneavoastră donator!
Doamnelor și domnilor, prin colecțiile pe care le-a pus la dispoziția publicului încă din 1790, și apoi prin dispoziția sa testamentară, Samuel von Brukenthal a instituit un exemplu de viață bazat pe valorile iluminismului și pe angajamentul pentru interesul public. Modelul său s-a dovedit unul de succes.
EXPLOZIV: Ce a OMIS să spună Kovesi la Bilanţul DNA
Încă de la înființare, Muzeul a jucat un rol important în educarea umanistă și în dezvoltarea comunității sibiene și transilvane. Fusese dorința întemeietorului de a-și servi poporul din mijlocul căruia se ridicase. Brukenthal spunea despre biblioteca pe care a înființat-o că este «depozitara înțelepciunii veacurilor și totodată creier al instituției».
La sfârșitul vieții sale, a dorit să pună această înțelepciune la dispoziția oamenilor.
În cel de-al doilea secol de existență, Muzeul Brukenthal a devenit o instituție națională, pentru ca după 1990, și cu precădere după 2007, să-și valorizeze patrimoniul istoric și să se transforme într-o emblemă majoră a europenității României. Anul 2007 a fost anul marilor schimbări ale Muzeului, ca și ale Sibiului, ca și ale României.
Aderarea la Uniunea Europeană, și, totodată, titularizarea orașului Sibiu drept Capitală Culturală Europeană au plasat Muzeul Brukenthal sub excelente auspicii.
Acestea au condus la modernizarea muzeului și, mai ales, la recuperarea, după mai bine de jumătate de secol, a picturilor de excepțională valoare artistică de care a fost spoliat prin decizii ale regimul comunist. Acum 10 ani, anul 2007 a reprezentat o refondare spirituală a Sibiului, cu muzeul întemeiat de Samuel von Brukenthal drept lada sa de zestre.
Doamnelor și domnilor, puține instituții se pot mândri cu vârsta și prestigiul Muzeului Național Brukenthal. El este, de două secole, purtătorul unei excepționale misiuni de responsabilitate socială, egalată doar de importanța tezaurului său istoric și artistic.
Colecțiile sale, biblioteca ori expozițiile permanente și temporare sunt dovada rodului bogat al cunoașterii umane, atunci când e fructificată prin educație și amplificată de dialogul intercultural.
Astăzi, muzeul bicentenar este din nou un spațiu al cetății, o destinație pentru tineri și pentru toți cei care găsesc în truda artei și a cunoașterii sensul vieții și fundamentele dezvoltării umane. Deseori patrimoniul Muzeului Național Brukenthal este cel care reprezintă România în lume. Dincolo de toate acestea, pentru noi Muzeul Național Brukenthal rămâne fereastra prin care părinții noștri au întrezărit lumina libertății și a valorilor europene. El este locul înțelegerii propriei noastre identități, în raportul ei cu diversitatea culturală a umanității, de care nu poate fi despărțită. Muzeul Național Brukenthal va rămâne pentru generații unul dintre locurile cu cea mai bună perspectivă asupra Europei culturilor, dialogului și toleranței. Moștenirea lui Samuel von Brukenthal continuă să fie izvor și inspirație destinului modern al României. La mulți ani! Vă mulțumesc!”, a declarat Iohannis.
Sorin Grindeanu, declarație CONTROVERSATĂ: 'N-aș fi mulțumit cu banii de la Guvern'
În deschiderea anului bicentenar, muzeul a pregătit un program special pentru public.
De la ceremonia de deschidere, reprezentanții Muzeului Brukenthal spun că nu vor lipsi mesajele din partea Președinției României, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Primăriei Municipiului Sibiu, Consiliului Județean Sibiu, Consistoriul Superior al Bisericii Evaghelice C. A., Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, Nunțiului Apostolic, Ambasadei Marelui Ducat de Luxemburg în România, Mitropoliei Ardealului și ale Academiei Române.
Comentează