Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, primit cu aplauze la Universitate

Președintele Klaus Iohannis este prezent marți, de la ora 17.00, la lansarea oficială a candidaturii României la organizarea Universiadei de vară din anul 2021. Evenimentul are loc în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității București, iar preşedintele a fost primit cu aplauze de cei circa 300 de studenţi prezenţi.

Universiada este o manifestare sportivă și culturală internațională, organizată la fiecare doi ani într-o altă țară, pe baza unei proceduri de selecție elaborată de FISU, fiind al doilea eveniment ca anvergură, după Jocurile Olimpice.

Universiada se adresează studenților sportivi din întreaga lume, care au ca principală preocupare studiul la cel mai înalt nivel de educație și, în subsidiar, sportul de performanță.

Organizarea Universiadei de Vară din 2021 ar fi cel mai mare proiect de țară după intrarea în NATO și UE, consideră inițiatorii acestui proiect. Pentru ca acest plan să devină posibil este necesară susținerea Guvernului României în vederea depunerii candidaturii de către Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) și achitarea taxei de înscriere în valoare de 10.000 de euro, până pe data de 31 martie 2015.

România a primit, în septembrie 2014, invitația oficială de a participa la procedura de depunere a candidaturii pentru organizarea Universiadei de Vară din 2021, din partea lui Eric Saintrond, Secretarul General al Federației Internaționale a Sportului Universitar, cu sediul la Lausanne.

România a organizat până acum o singură Universiadă, în anul 1981, acesta fiind, de altfel, și cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodată în țara noastră. Universiada de vară din 1981 s-a bucurat de participarea a 2.930 de sportivi din 86 de țări și a peste 200.000 de spectatori.

Acest proiect este susținut de mari campioni ai României precum: Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Sandra Izbașa, Corina Ungureanu, Vasile Tomoiagă, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Valeria Răcilă, Mihai Covaliu, Nicu Vlad, Alina Dumitru, Doina Melinte, Maricica Puică, Carmen Bunaciu, Andrei Iosep, Radu Cosmin, Alexandru Dedu, Narcisa Lecușanu, Virgil Stănescu, Răzvan Burleanu, Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Monica Iagăr, Elizabeta Samara și alții.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.