Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că PSD a venit cu "fel şi fel de poveşti" în legătură cu pactul pe care l-a propus, susţinând că în acest fel social-democraţii doresc să evite a semna acordul naţional şi să repare legile justiţiei şi pe cele referitoare la vot.
"După ce am făcut consultări cu partidele - şi mi s-a părut normal după alegeri să chem partidele şi să discutăm cum se pune în practică -, le-am propus un pact. PNL imediat a ieşit şi a spus: foarte bine, semnăm acest pact. Este exact ce vor românii, asta e scris în pact, să schimbăm Constituţia aşa cum au votat oamenii la referendum, să interzicem ordonanţele, să interzicem amnistia, dar şi să revenim la discuţia pe legile justiţiei, care au fost stricate tot de PSD şi le-am spus-o în faţă la consultări la pesedişti: voi le-aţi stricat, nu aveţi decât să veniţi şi să le reparaţi la loc. Mi se pare normal. În acelaşi fel le-am propus să se mişte, dar iute, şi să schimbe legislaţia şi organizarea pentru alegeri", a spus şeful statului la lansarea cărţii sale "EU.RO. Un dialog deschis despre Europa" de la Târgul de Carte "Alba Transilvana".
Preşedintele a amintit de problemele de la votul din diaspora.
"Aţi văzut că iarăşi în străinătate şi-au bătut joc de românii noştri. Au stat oamenii cu miile la cozi, mulţi în ploaie, mulţi au rămas afară seara. Nu se poate. Cam aceste lucruri le-am scris frumos în pact. PNL a zis că da, USR - care a avut un rezultat de asemenea notabil, au spus da. PNL şi USR, fără condiţii, semnează. Ei, cine face fiţe? PSD-ul. Păi se poate? După ce şi-au luat-o la vot, oamenii s-au exprimat clar. Lumea se aşteaptă acum să facă ce trebuie. Nu fac, fiindcă au în continuare în Parlamentul nostru o majoritate toxică. Majoritatea pesedistă de acum din Parlament este o majoritate toxică. Au venit cu fel şi fel de poveşti, că domn'e mai trebuie să adăugăm şi una şi alta, chestiuni de ale lor, doar ca să nu semneze, doar ca să nu facă ce le-au cerut românii. Acum, PSD caută tot felul de şmecherii să se eschiveze, să nu semneze pactul, să nu repare legile justiţiei, să nu repare legile pentru următoarele alegeri', a adăugat Iohannis.
Potrivit acestuia, majoritatea parlamentară este una toxică şi a arătat că aceasta poate fi schimbată prin vot. De asemenea, preşedintele Iohannis a precizat că deja o nouă majoritate începe să se contureze, cu PNL pe post de "locomotivă".
"Trebuie să înţelegem bine ce înseamnă asta. Până când această majoritate pesedistă toxică nu este înlocuită în Parlament, lucrurile se vor schimba greu şi oamenii trebuie să înţeleagă că aici e nevoie de multă voinţă şi multă determinare pentru a trece prin toate alegerile, fiindcă în Parlamentul nostru se poate construi o majoritate serioasă, pentru români, pentru România, o majoritate care începe să se contureze cu semnarea pactului şi o să lucrăm cu ea, cu PNL pe post de locomotivă, cu USR, cu cine va mai veni. Există în România forţe politice responsabile, dar ele trebuie votate ca să ajungă să aibă o majoritate în Parlament. Or, pentru asta trebuie să mergem şi la prezidenţiale, şi la locale, fiindcă vrem guvernare bună şi fiecare în comunitatea lui şi în final trebuie să mergem la parlamentare şi să le dăm lecţia finală pesediştilor, altfel nu se poate", a mai declarat şeful statului.
Iohannis şi-a prezentat la Alba Iulia cea de-a treia carte, arătând că acest volum "vine în interesul românilor pentru afacerile europene".
"Cartea este una de informare publică, se adresează dumneavoastră, tuturor celor care vreţi să ştiţi câte ceva despre Uniunea Europeană", a explicat Iohannis.
Evenimentul de lansare a fost moderat de managerul Bibliotecii Judeţene Alba "Lucian Blaga", Silvan Stăncel.
Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că invită partidele să semneze un acord naţional pentru România europeană.
Ulterior, premierul Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al PSD, a declarat că social-democraţii vor depune amendamente la pactul politic propus de preşedintele Iohannis.
Klaus Iohannis: PSD caută tot felul de şmecherii să se eschiveze să nu semneze pactul şi să repare legile
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.694
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.694

1.708
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.708

47
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
47

69
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
69

753
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
753

150
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
150

38
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
38

3.027
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
3.027

1.552
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.552

3.713
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.713

2.872
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.872

2.464
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.464

1.131
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.131
















Comentează