Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis recunoaște că România se află în criză economică: 'Avem și o veste bună'

Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, susține că țara noastră se află în aceste momente în criză economică. Iohannis dă totuși asigurări că economia își revine încet. Potrivit acestuia, în trimestrul trei, a fost observată o creștere economică de 5%.

Citește și: Măști neconforme în România: țara noastră a emis o alertă; cum să le recunoști

„Chiar dacă suntem într-o criză economică avem și o veste bună: comparația cu trimestrul doi ne arată că economia își revine, o creștere cu 5%, ceea ce ne spune că măsurile au fost juste. O să evităm în acest sens o recesiune. Pentru a intra într-o fază de redresare e nevoie de bani, pe care îi vom primi din fonduri europene.

Azi am avut o discuție cu premierul despre planul de reziliență. Vom avea peste 30 de miliarde de euro. Suntem cu proiectul aproape de finalizare. Este o măsură largă, care se referă la măsuri de infrastructură și multe sectoare care trebuie redresate. Vom prezenta planul public săptămâna viitoare. Deja începem să finanțăm măsurile. Este o veste foarte bună. Sunt convins că vom reuși să aducem economia pe drumul pe care îl vrem”, a spus Klaus Iohannis.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.