Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis: 'România rămâne o destinaţie de investiţii atractivă'

iohannis dezbatere

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri seară, un mesaj la Gala Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceze din România, în care a vorbit despre situaţia economică globală. ”Conjunctura economică actuală, caracterizată de rate record ale inflaţiei, dar şi de riscuri de securitate, trebuie gestionată cu atenţie, curaj şi hotărâre”, a transmis şeful statului, potrivit News.ro.

Mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, Consilier Prezidenţial - Departamentul Politici Economice şi Sociale.

”Bunele relaţii între state sunt reflectate, într-o măsură semnificativă, de rezultatele cooperării economice. Din această perspectivă, între România şi Franţa a existat dintotdeauna un parteneriat autentic, constructiv şi durabil. Franţa ocupă locul trei în clasamentul partenerilor comerciali ai României şi primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii cu care România înregistrează o balanţă comercială excedentară”, a transmis preşedintele.

Potrivit acestuia, în anul 2021, exporturile României în Franţa au depăşit 4,7 miliarde de euro, în timp ce importurile au fost în valoare de 4,1 miliarde de euro.

”Cooperarea franco-română se remarcă şi în plan investiţional: Franţa este al treilea investitor în economia românească, cu investiţii care se apropie de 9 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproape 10% din totalul investiţiilor străine directe din economia României. Agricultura, comerţul şi serviciile financiar-bancare au atras, în ultimii 30 de ani de relaţii bilaterale, aproape 90% din volumul investiţiilor franceze în România”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

Potrivit acestuia, ”reprezentativ pentru interesele investiţionale franceze rămâne sectorul agricol, al cărui procent din totalul investiţiilor depăşeşte semnificativ 50%, iar acest sector se remarcă şi printr-un portofoliu distinct la nivelul organizaţiei dumneavoastră”.

”Traversăm cu toţii o perioadă de crize fără precedent, generate de pandemia de COVID-19 şi accentuate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cu efecte predominante în plan economic, financiar şi social. Pe măsură ce provocările se diversifică, a devenit evidentă nevoia de consolidare a relaţiilor bilaterale, de susţinere reciprocă şi solidaritate la nivel comunitar. Dincolo de cifre şi statistici, relaţia bilaterală franco-română înseamnă tradiţie, dar şi noutate. Cooperarea în plan economic a fost şi continuă să fie intens susţinută de iniţiative, demersuri, interese şi viziuni comune, cu rezultate foarte bune pentru ambele părţi. Parteneriatul Dacia-Renault este cel mai ilustrativ exemplu în privinţa longevităţii relaţiilor economice bilaterale”, a mai afirmat preşedintele.

Acesta şi-a exprimat încrederea că perspectivele de dezvoltare, îndeosebi pe direcţia tranziţiei verzi şi a transformării digitale, vor crea noi oportunităţi de colaborare, cum ar fi, spre exemplu, în domeniul energiei nucleare civile, unde experienţa Franţei este deosebit de importantă în plan european şi internaţional.

”Contextul geopolitic şi economic actual accentuează riscurile la adresa securităţii energetice, iar deciziile privind stabilitatea şi rezilienţa sectorului energetic devin cruciale pentru competitivitatea economică a Uniunii Europene în plan global. Suntem cu toţii conştienţi de importanţa schimbărilor climatice, ale căror efecte le resimţim inclusiv la nivel individual. Ne dorim să beneficiem de o tranziţie sustenabilă la o economie mai prietenoasă cu mediul, dar trebuie să beneficiem şi de politici care să imprime un parcurs gradual şi care să ţină cont de specificul statelor membre”, a mai transmis preşedintele.

Acesta afirmă că relaţiile bilaterale şi cooperarea franco-română în domenii precum energie, agricultură, industria auto, aeronautică sau transporturi reprezintă un catalizator important pentru dezvoltarea economiilor noastre.

”Conjunctura economică actuală, caracterizată de rate record ale inflaţiei, dar şi de riscuri de securitate, trebuie gestionată cu atenţie, curaj şi hotărâre, atribute care au definit dintotdeauna şi relaţiile noastre bilaterale. Astăzi, în ciuda războiului din vecinătate, România rămâne o destinaţie de investiţii atractivă. Peste 50% din investitori privesc cu interes spre economia românească, iar peste 40% dintre aceştia îşi îndreaptă atenţia către lanţurile de aprovizionare sau sectorul logistic”, a mai afirmat preşedintele.

”Am convingerea că modelul de cooperare franco-română, unul de succes şi cu beneficii de ambele părţi, se poate dovedi de bun augur, inclusiv în privinţa proiectelor de investiţii prevăzute în PNRR. În paralel, trebuie continuată colaborarea în domeniile cu potenţial deja confirmat, inclusiv pentru asigurarea unei tranziţii echilibrate şi eficiente la economia viitorului”, a adăugat acesta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.