Klaus Iohannis, scrisoare pentru conducerile Senatului și Camerei Deputaților

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 27-03-2017

Actualizat: 27-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act, luni, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care acesta solicită Parlamentului să aprobe înfiinţarea pe teritoriul României a Detaşamentului de Contrainformaţii Bucureşti.

"În baza deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia din 2016, în cadrul pachetului de măsuri pentru asigurarea prezenţei înaintate adaptate pe flancul sud-estic al Alianţei Nord Atlantice, s-a stabilit constituirea unor structuri de comandă şi control NATO pe teritoriul României. În continuarea implementării acestor măsuri, structurile NATO responsabile au notificat România despre aprobarea înfiinţării pe teritoriul ţării noastre a Detaşamentului de contrainformaţii NATO (ACCI Bucharest Detachement- BuDET)", se arată în scrisoarea şefului statului.

Citește și: A arătat TOT: A prezentat emisiunea FĂRĂ LENJERIE INTIMĂ, într-o rochie TRANSPARENTĂ / VIDEO

Potrivit documentului, înfiinţarea acestei structuri face parte din "efortul Aliat de implementare, în această zonă, a măsurilor de sporire a capacităţii de reacţie la provocările mediului internaţional de securitate, constituind o obligaţie a Comandamentului Aliat pentru Contrainformaţii de a-şi asigura, prin mijloace proprii, protecţia contrainformativă a structurilor NATO de comandă şi de control".

Detaşamentul de Contrainformaţii NATO îşi va desfăşura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud Est din Bucureşti, se precizează în scrisoarea preşedintelui. De asemenea, în document se arată că CSAT a avizat înfiinţarea acestui detaşament pe teritoriul României.

Citește și: S-a DEZBRĂCAT pentru a-și arăta tatuajul din ZONA INTIMĂ în timpul unei emisiuni: Cum arată prezentatoarea / VIDEO

"În temeiul art 3 lit b) din Legea 291.2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, la propunerea Prim-ministrului Guvernului României, solicit Parlamentului să aprobe înfiinţarea pe teritoriul României a detaşamentului de Contrainformaţii Bucureşti, fără indicativ de unitate militară", mai scrie Klaus Iohannis.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri