Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte marţi, la New York, cu preşedintele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Miroslav Lajcak, dar şi cu omologii săi din Estonia, Kersti Kaljulaid, şi din Egipt, Abdel Fattah Al Sisi, scrie agerpres.ro.
Şeful statului participă la New York la cea de-a 72-a reuniune a Adunării Generale a ONU, care va fi deschisă marţi şi în cadrul căreia preşedintele SUA, Donald Trump, va susţine un discurs.
Tot marţi şeful statului va participa la dejunul oferit de secretarul general al ONU în onoarea şefilor delegaţiilor, la întâlnirea tradiţională cu şefii organizaţiilor evreieşti din SUA, la recepţia organizată de UE în onoarea şefilor de delegaţie şi, împreună cu soţia sa Carmen, la recepţia oferită oferită de preşedintele american, Donald Trump, şi prima doamnă a SUA.
Miercuri, preşedintele Iohannis se va întâlni cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, va participa alături de alţi lideri la lansarea raportului "HeForShe" şi la evenimentul "Making education for pace", va susţine o alocuţiune şi va avea o întrevedere bilaterală cu secretarul general al ONU. În aceeaşi zi, şeful statului va susţine intervenţia naţională la dezbaterile din Adunarea Generală a ONU.
Joi, şeful statului va merge la Philadelphia unde va vizita Complexul Independence Hall şi se va întâlni cu românii din zonă.
Klaus Iohannis se întâlnește, la New York, cu omologii din Egipt, Estonia și premierul moldovean
București
15°C
Articole Similare

1.432
Fost ministru de Finanțe: Asistăm la cea mai drastică scădere a nivelului de trai al românilor, de la criza din 2008
1.432

2.448
Bogdan Ivan pregătește un proiect uriaș pe axa SUA-România: Se deschide conducta de bani americană
2.448

6.946
Sorin Grindeanu, după ce a văzut cifrele dezastrului: Este o radiografie-șoc pentru România. Trebuie schimbată direcția țării!
6.946

3.579
Sondaj INSCOP | Scăderea AUR confirmată și de INSCOP după CURS. PSD și PNL sunt în ușoară urcare
3.579

6.157
Primul mesaj de forță al noului Procuror General: Cristina Chiriac a preluat mandatul pentru trei ani
6.157

1.558
VIDEO Ministrul Economiei atacă PSD și profețește o criză politică de mari proporții în România: Nu înțeleg cui folosește!?
1.558

3.018
VIDEO Ministrul Energiei face un anunț crucial direct de la Washington: România a primit undă verde din partea americanilor
3.018

4.848
SG-ul Guvernului, atac fără precedent la adresa premierului Ilie Bolojan: Deciziile proaste ne afectează pe toți!
4.848

3.215
Lovitură pentru bănci? Proiectul care ar putea aduce bani înapoi românilor afectați de ROBOR
3.215

3.404
Coaliția, la un pas de ruptură. Kelemen Hunor mizează pe un compromis de ultim moment între PSD și PNL
3.404

16.267
La Washington se negociază un proiect uriaș pentru România: Ar fi o premieră mondială stabilită în țara noastră
16.267

2.099
Băsescu critică dur strategia SUA: „Este o greșeală”. „Nu poate decât să tensioneze relaţiile cu aliaţii din Extremul Orient”
2.099

2.155
Fost ministru de Finanțe: Planul lui Bolojan a dus România în criză economică! E timpul să schimbăm modelul
2.155
















Comentează