Descrierea întâlnirii dintre Klaus Iohannis pe de o parte și societatea civilă (plus reprezentanții străzii) pe de altă parte a variat în mod spectaculos. Inițial președintele a „convocat”, în scopul de a determina numele viitorului premier. Ulterior, el a „invitat” coalițiile larg reprezentative să se înscrie. După ce organizații și personalități cunoscute au refuzat public să se înscrie, au fost invitați (știm acest lucru despre Adrian Despot, despre ceilalți doar bănuim). La final, după ce 18 din 20 propuși se așezaseră deja pe scaune, s-a aflat că întâlnirea va fi (și?) un schimb de idei pentru politici publice.
Evoluția se datorează în bună măsură stuporii cu care au fost primite formulările succesive de către ONG-uri. Un ONG are o serie de scopuri care nu includ, de regulă, desemnarea unui premier. O coaliție se strânge, adeseori, în jurul celui mai mic numitor comun al ONG-urilor participante. Cum să obții, în aceste condiții, legitimitate să participi la consultări și, odată ajunși acolo, ce să spui?
Chiar și așa, s-au adunat peste 5000 de înscrieri. Nu îi invidiez pe cei care au făcut selecția. Una peste alta, lista este cumva decentă, deși nu pot spune că reprezintă „societatea civilă din România”. Nici o listă nu reprezintă societatea civilă din România. Cu siguranță nu una populată de organizații bucureștene. Dar, in extremis, Klaus Iohannis a evitat un moment jenant. Există un cost: președintele a produs zâzanie între cei ce doreau și cei ce nu doreau să vină și asta s-ar putea să se întoarcă împotriva lui la un moment dat.
Mai greu este să spunem cine dintre cei selectați ca reprezentanți ai străzii pot vorbi cu adevărat în numele acesteia. Vom afla în această seară răspunsul.
Există însă un beneficiu neașteptat al deciziei prezidențiale. Atât ONG-urile cât și strada s-au pus pe scris revendicări. În cazul ONG-urilor acestea includ numirea unui premier (dar și avocat al poporului) credibil; un Parlament mai mic, fără imunitate cu excepția declarațiilor politice și cu interzicerea migrației; vot prin corespondență și, în general, îmbunătățirea legilor electorale; independența justiției și un control sporit asupra serviciilor de securitate.
Dezbateri au existat și în stradă, cu eforturi de a strânge liste de revendicări. Din cât ne-am putut da seama, au existat revendicările sociale ale stângii, revendicările justițiare ale (să spunem) dreptei, revendicări privind sistemul politic (parlament redus, vot în două tururi pentru primari) dar și revendicări pur și simplu bizare (numirea Guvernului prin concurs) sau maximale (resetarea clasei politice). Ceea ce a lipsit a fost violența, iar asta trebuie să ne bucure.
Una peste alta „societatea civilă și strada” au produs liste de revendicări. Pornind de la aceste liste, unele reprezentate la consultări, altele nu, Președinția poate facilita un dialog între stat și societate. De preferință mai structurat.
Dar pentru asta și președintele are nevoie să accepte că societatea nu este mereu disciplinată, că nu poate fi înțeleasă într-o oră de discuții. Invitația adresată participanților la întâlnire de a se implica în politică este interesantă, dar nu poate suplini dialogul și nu va rezolva în mod magic criza actuală de legitimitate.
Sursa foto: Andreea Alexandru / Mediafax
Comentează