Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis va participa la Forumul Africa-Europa de la Viena, pe 17 și 18 decembrie

Inquam Photos / Octav Ganea
Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis va fi prezent la Viena, pe 17 și 18 decembrie, unde va participa la Forumul la nivel înalt Africa-Europa, eveniment care își propune să consolideze parteneriatul pe termen lung al UE cu continentul african, informează Administrația Prezidențială, potrivit Mediafax.

Participarea șefului statului la Forumul Africa-Europa vine la invitația Cancelarului Federal al Republicii Austria, Sebastian Kurz și a președintelui Republicii Rwanda, Paul Kagame, în calitate de înalți reprezentanți ai țărilor care dețin Președinția Consiliului UE, respectiv Președinția Uniunii Africane, anunță Președinția, într-un comunicat de presă.

"Forumul îşi propune să consolideze parteneriatul pe termen lung al Uniunii Europene cu continentul african și va pune accent pe stimularea investițiilor sustenabile, crearea locurilor de muncă și pe avansarea cooperării dintre Africa și Europa în era digitală. Totodată, este vizată impulsionarea implicării sectorului privat şi fructificarea oportunităţilor de dezvoltare oferite de continentul african, în special în domeniul noilor tehnologii și al digitalizării. La Forum vor fi reprezentate la nivel înalt statele membre UE, ale Uniunii Africane, instituțiile europene, precum și instituțiile financiare internaționale și reprezentanți ai mediului de afaceri de pe cele două continente, în special din domeniul inovației, digitalizării și start-up-urilor", potrivit sursei citate.

În cadrul evenimentului, Klaus Iohannis va reliefa, dincolo de provocările comune celor două continente, posibilitățile multiple de dialog și domenii constructive de cooperare dintre Europa și Africa, atât sub aspectul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Uniunea Africană, cât și între România și statele din Africa.

Citește și: CCR va discuta pe 16 ianuarie sesizarea privind actul normativ referitor la reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale

De asemenea, șeful statului va sublinia că, în calitate de țară care va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene de la începutul lunii ianuarie a anului 2019, România "va continua să promoveze, în spiritul Forumului de la Viena, alături de ceilalți parteneri din Uniunea Europeană, un dialog dinamic și pragmatic cu Africa și acțiuni de cooperare menite să ridice nivelul schimburilor comerciale și să conducă la crearea de locuri de muncă și de noi oportunități", conchide sursa menționată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.