Klaus Iohannis: 'Ziua Dezrobirii Romilor este prilejul reconfirmării coeziunii în jurul valorilor comune'

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 20-02-2019

Actualizat: 20-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

"Ziua Dezrobirii Romilor, marcată în fiecare an pe 20 februarie, evocă un moment de importanţă deosebită pentru minoritatea romă din România, dar şi un pas istoric fundamental al ţării noastre spre democraţie şi modernitate. Cei 163 de ani de libertate a romilor sunt tot atâţia ani de libertate ai poporului român, în al cărui parcurs spre valorile europene dezrobirea romilor a constituit un reper major. În această zi, comemorăm cu toţii suferinţele îndurate de romi timp de secole", spune Iohannis în mesaj, potrivit agerpres.ro.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ - Directorul general al fermei de porci deținute de fiul lui Liviu Dragnea, CONDAMNAT la 7 ani de închisoare de Tribunalul Bucureşti

Şeful statului salută contribuţia pe care cetăţenii de etnie romă o au la dezvoltarea României, la emanciparea propriilor colectivităţi, la exprimarea bogăţiei diversităţii culturale a ţării noastre.

"Amintirea grea a secolelor de suferinţe trebuie să ne unească în combaterea marginalizării, discriminării şi rasismului. Ziua Dezrobirii Romilor este prilejul reconfirmării coeziunii în jurul valorilor comune, într-o societate în care libertatea ne dă energia necesară progresului şi modernizării naţiunii noastre", conchide preşedintele Iohannis.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri