Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că nu are niciun motiv să-şi dea demisia, precizând că a respectat legea în tot ceea ce a făcut.
"Nu este vorba de Kovesi, nu este vorba de procurorul-şef al DNA, este vorba de asaltul asupra justiţiei, este vorba de festivalul inculpaţilor care vor să umilească societatea, care vor să umilească românii. Nu am niciun motiv să-mi dau demisia. Am respectat legea în tot ceea ce am făcut", a spus Kovesi într-o conferinţă de presă.
Şefa DNA a precizat, ulterior, că are de gând să-şi continue activitatea ca şi până acum, atâta timp cât nu va exista o decizie de revocare a sa din funcţie.
"Sunt în funcţia asta de patru ani, am un mandat pe care trebuie să-l duc la capăt şi dacă sunt în această funcţie, sunt pregătită pentru orice implică această funcţie. Şi până când nu va exista o decizie legală de revocarea mea sau de demiterea mea, eu îmi voi continua activitatea, împreună cu colegii mei", a declarat Kovesi.
Kovesi: Nu am niciun motiv să-mi dau demisia; am respectat legea în tot ce am făcut
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

407
Dominic Fritz tună și fulgeră după ce s-a amânat numirea Avocatului Poporului: 'Este grav. Arată ce interese există. PSD și AUR au decis'
407

888
Alexandru Nazare pune cifrele pe masă, în pline discuții despre buget: "O parte semnificativă a finanţării pentru 2026, deja asigurată"
888

29
Proiectul de lege privind instituirea anului 2027 ca Anul "Ilie Năstase”, semnat de deputatul AUR Andrei Gușă, vot favorabil în comisie / Document
29

1.912
Alarmă la Primăria Capitalei: Ciucu spune că Bucureștiul riscă falimentul în aprilie și acuză „destrăbălarea bugetară” a Guvernului Ciolacu
1.912

4.711
PSD a convocat de urgență conducerea Parlamentului: Avocatul Poporului nu va mai fi numit marți în funcție
4.711

70
Senat: Proiectul privind eliberarea din funcţie a unui secretar general adjunct al Senatului - retras de pe ordinea de zi
70

2.675
Scandalul evacuărilor din Dubai ajunge în Parlament: Oana Țoiu și consulul României, chemați la audieri
2.675

1.970
Marcel Ciolacu, atac la Ilie Bolojan: 'Îşi construieşte propriul eşafod. Este un tobogan ultra-rapid care duce direct la groapa de gunoi a istoriei'
1.970

50
Senator PNL: Dansul pe sârmă al PSD pe tema bugetului este periculos. Orice amânare va avea consecinţe dureroase inclusiv asupra proiectelor mari ale Moldovei
50

1.600
AUR intră tare în Parlament: A depus un proiect prin care cere scăderea TVA la combustibili, de la 21 la 5%
1.600

2.627
Telefon înaintea Consiliului European: Nicușor Dan îi transmite lui António Costa ce vrea România de la UE
2.627

73
România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro prin obligațiuni emise pe piețele internaționale
73

12.342
Cătălin Predoiu, discurs tăios la Forumul Salzburg: România cere un răspuns european mai puternic în fața criminalității organizate!
12.342

















Comentează