Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kovesi: Presedintele Camerei Deputatilor mi-a confirmat ca miercuri trimite toate documentele cerute

parlament

"Vrem sa verificam, la finalul zilei, daca institutiile carora li s-au solicitat astfel de documente ne-au transmis documentele. Domnul presedinte Zgonea mi-a confirmat astazi ca urmeaza ca, în cursul zilei de mâine (miercuri, n.r.), sa primim toate documentele care au fost solicitate. O sa verificam în cursul zilei daca toate institutiile ne-au transmis astazi documentele", a spus Codruta Kovesi.

Procurorul sef al DNA a precizat ca în cazul în care documentele nu vor fi transmise, exista o dispozitie în Codul de procedura penal potrivit careia, atunci când se refuza predarea unor documente sau înscrisuri ce pot fi utilizate ca mijloace de proba, se pot efectua perchezitii acolo unde se afla acestea, "dar acest lucru îl va aprecia procurorul de caz".

"Deocamdata este o supozitie, pentru ca din partea Camerei Deputatilor am primit confirmarea ca în cursul diminetii (de miercuri, n.r.) vom primi acele document care au fost solicitate. O sa verificam daca si celelalte institutii ne-au transmis documentele în cursul zilei", a mai spus Codruta Kovesi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.