Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kremlinul avertizează UE că e singura care va suferi de pe urma unui embargou asupra petrolului rusesc / Negocierile, în impas

stiri.md
Dmitri Peskov

Kremlinul a declarat luni că discuţiile de pace dintre Moscova şi Kiev nu au produs deocamdată niciun progres major, şi a cerut statelor care pot exercita o influenţă asupra Ucrainei să recurgă la ea pentru a determina Kievul să adopte o poziţie mai constructivă la negocieri, transmite Reuters. Vorbind cu reporterii prin teleconferinţă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că mai trebuie făcute încă progrese semnificative la negocieri pentru a exista o bază pentru o posibilă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Agerpres.

Citește și: Psihologul Cristian Andrei face profilul psihologic al lui Putin: Are o problemă serioasă cu femeia. Îi place când plânge

Citește și: Ion Cristoiu, opinia zilei: M-am convins încă o dată că americanilor nu le ies filmele despre ruși

Cu aceeaşi ocazie, Peskov a spus că Europa va fi lovită puternic în eventualitatea unui embargou asupra petrolului rusesc, care va dezechilibra din punct de vedere energetic continentul, dar nu va afecta şi Statele Unite. Subiectul oricărui embargou petrolier este unul foarte complex, a afirmat purtătorul de cuvânt. Guvernele din ţările membre ale Uniunii Europene vor analiza un posibil embargou asupra petrolului rusesc în contextul în care liderii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu preşedintele american Joe Biden pentru o serie de summituri concepute să întărească răspunsul Occidentului la invazia Rusiei. Statele UE vor începe luni discuţiile la nivel de miniştri de externe, iar surse diplomatice au dezvăluit pentru Reuters că ţările baltice susţin un embargou pentru petrolul rusesc ca următorul pas logic, în timp ce Germania afirmă că nu trebuie luate măsuri pripite având în vedere preţul şi aşa ridicat al energiei în Europa.

Autorităţile de la Moscova au avertizat că eventualele sancţiuni UE care să vizeze petrolul rusesc ar putea determina Moscova să închidă marile conducte de gaze care alimentează Europa. UE depinde de Rusia pentru 40% din necesarul său de gaze naturale, iar Germania, prima economie a Europei, este cea mai dependentă de gazele ruseşti. În plus, Germania este şi cel mai mare cumpărător de petrol rusesc din UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.