Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kremlinul scoate iar tunul acuzațiilor în scandalul dronei SUA din Marea Neagră: Misiunea lor nu e deloc pașnică

vestidinrusia.ro
Dmitri Peskov

Administraţia de la Moscova a reluat, duminică, acuzaţiile la adresa Statelor Unite, argumentând că prezenţa dronelor militare americane deasupra Mării Negre confirmă implicarea directă în războiul din Ucraina. "Este destul de evident ce fac aceste drone, misiunea lor nu este deloc paşnică, pentru garantarea securităţii culoarelor maritime. Este vorba despre implicarea directă a operatorilor acestor drone în conflict şi împotriva noastră", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţiile Interfax şi Reuters. Între timp, Vladimir Putin a făcut show la Mariupol.

Moscova acuză frecvent Statele Unite şi naţiunile aliate că vor să aplice o "înfrângere strategică" Rusiei

Washingtonul argumentează că oferă armament Ucrainei pentru a se apăra de invazia militară rusă. Washingtonul şi Moscova îşi atribuie reciproc responsabilitatea pentru incidentul aerian produs pe 14 martie deasupra Mării Negre, soldat cu prăbuşirea unei drone militare de tip MQ-9 a Statelor Unite. Lloyd Austin a transmis un avertisment Rusiei, cerându-i să acţioneze în mod "sigur şi profesionist". "Acest episod periculos intervine într-un context de acţiuni agresive şi riscante efectuate de piloţi ruşi în spaţiul aerian internaţional. Statele Unite vor continua să trimită aparate de zbor oriunde permite dreptul internaţional. Rusia are obligaţia de a utiliza aeronavele militare în mod sigur şi profesionist", a declarat Lloyd Austin.

În schimb, Administraţia de la Moscova a cerut Washingtonului să evite incursiunile aeriene în apropierea spaţiului aerian al Rusiei şi în apropierea zonelor din sud-estul Ucrainei ocupate de armata rusă. Anatoly Antonov, ambasadorul Rusiei în SUA, a afirmat că drona militară americană prăbuşită marţi în Marea Neagră se apropia "deliberat şi în mod provocator" de spaţiul aerian rus, astfel că forţele aeriene ruse au fost nevoite să reacţioneze.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.