Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kremlinul tună și fulgeră după vizita lui Zelenski la Washington. SUA, acuzate că duce un 'război indirect' împotriva Rusiei

Business Insider
Kremlin

Kremlinul a declarat joi că vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Statele Unite nu arată "dorinţa de a asculta Rusia" şi a acuzat Washingtonul duce de facto un "război indirect" împotriva Moscovei în Ucraina, relatează AFP, conform news.ro.

"Până în prezent, putem constata cu regret că nici preşedintele Biden, nici preşedintele Zelenski nu au spus ceva care ar putea fi perceput drept o potenţială dorinţă de a asculta preocupările Rusiei", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Potrivit purtătorului de cuvânt, în timpul vizitei nu au existat "apeluri reale la pace" sau "avertismente" din partea SUA adresate lui Volodimir Zelensko în legătură cu "bombardamentele continue asupra clădirilor rezidenţiale din zonele populate din Donbas", regiunea din estul Ucrainei controlată parţial de separatiştii pro-ruşi şi vizată în mod regulat de forţele ucrainene.

Miercuri seara, într-un astfel de bombardament a fost rănit Dmitri Rogozin, fostul vicepremier rus.

"Acest lucru arată că Statele Unite îşi continuă linia de război de facto şi indirect cu Rusia, până la ultimul ucrainean", a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Volodimir Zelenski a călătorit miercuri la Washington, în prima sa deplasare în străinătate de la începutul ofensivei ruseşti în Ucraina, în februarie. În timpul vizitei sale, a primit noi promisiuni de ajutor financiar şi militar, inclusiv, pentru prima dată, furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană Patriot.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.