Kurzii sirieni nu au fost invitaţi la negocierile de la Astana

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-01-2017

Actualizat: 10-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Kurzii sirieni nu au fost invitaţi la negocierile politice care urmează să aibă loc la sfârşitul lunii ianuarie la Astana, în Kazahstan, sub auspiciile Rusiei şi Turciei, a deplâns marţi responsabilul "biroului reprezentanţei Rojava" (nume dat Kurdistanului sirian) la Paris, Khaled Issa. "Noi nu suntem invitaţi la Astana. Se pare că există un veto împotriva prezenţei noastre", a declarat pentru AFP Issa, care este de asemenea membru al PYD (Partidul Uniunea Democratică). Turcia consideră PYD ca fiind un grup terorist legat de PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), în război contra statului turc de treizeci de ani.

Negocierile asupra Siriei urmează să aibă loc la sfârşitul lunii ianuarie la Astana, sub egida Moscovei şi Ankarei, artizanii unui armistiţiu intrat în vigoare la 30 decembrie pe teritoriul sirian, chiar dacă lupte violente continuă, mai ales în apropiere de Damasc. Pentru moment, rămân neclare data şi lista de invitaţi la aceste negocieri de pace, care ar trebui să fie baza unui nou proces politic la Geneva sub egida ONU, prevăzut în februarie. "Se pare că doar reprezentanţii grupurilor armate (ale insurecţiei) şi nu reprezentanţii politici (ai opoziţiei) vor fi invitaţi să vină să negocieze cu regimul sirian la Astana", a adăugat Issa, conform Agerpres.

Această opoziţie politică, reprezentată de Înaltul Comitet pentru Negocieri (HCN), se reuneşte la rândul ei vineri la Riad pentru a discuta despre procesul de la Astana, potrivit unor surse diplomatice şi opoziţiei. "În cazul în care există o voinţă de soluţie paşnică în Siria, nu pot fi ignoraţi kurzii", a insistat Issa. În martie, kurzii sirieni au proclamat unilateral crearea unei regiuni federale ce cuprinde teritoriile pe care ei le controlează în nordul Siriei. Cu toate acestea, intervenţia terestră a Turciei în august în Siria, de-a lungul graniţei sale, a pus capăt dorinţei kurzilor de a lega teritoriile pe care le controlează în nordul ţării.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri