La 34 de ani, internaţionaul brazilian David Luiz a semnat cu Flamengo

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 12-09-2021

Actualizat: 12-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.en24news.com/

Fundaşul brazilian David Luiz, liber de contract după despărţirea de echipa engleză de fotbal Arsenal Londra, a semnat un angajament valabil până în decembrie 2022 cu Flamengo Rio de Janeiro, a anunţat cel mai popular club din Brazilia pe contul său de Twitter.

David Luiz, în vârstă de 34 ani, selecţionat de 57 de ori în reprezentativa Braziliei, a mai evoluat în cursul carierei sale la formaţiile Benfica Lisabona, Chelsea Londra şi Paris Saint-Germain. El revine acum în ţara sa natală, după 15 ani petrecuţi pe "bătrânul continent", potrivit agerpres.ro.

Sub culorile echipei Chelsea, la care a evoluat în perioadele 2011-2014 şi 2016-2019, David Luiz a câştigat Liga Campionilor, Europa League, titlul de campion în Premier League şi două Cupe ale Angliei.

Fotbalistul sud-american s-a aflat în această vară şi în vizorul clubului francez Olympique Marseille.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri