Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

La o simplă amenințare cu bombă principalele instituții din Justiția română vor risca să fie blocate total

hindustantimes.com
bomba murdara

Nu de puține ori autoritățile primesc amenințări cu bombă. E și momentul în care trupele speciale intervin pentru a căuta presupusa bombă, întreaga clădire fiind evacuată și blocată. Acest scenariu ar putea să aibă loc la cele mai importante structuri din justiția română. Și vorbim mai exact despre un număr de 23 de instituții. Totul ar putea să aibă loc în Cartierul pentru JustițieMinisterul Justiției a anunțat vineri, 16 decembrie, că Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) al proiectului „Cartierul pentru Justiție” a fost aprobat. În ședința Consiliului Local al Sectorului 3 din 15 decembrie 2022, a fost aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru proiectul „Cartierul pentru Justiție”, cu 26 de voturi pentru, zero voturi împotrivă și o abținere.

„Reprezentanții Ministerului Justiției au oferit răspunsuri punctuale la toate clarificările de natură tehnică, urbanistică și juridică ridicate în timpul ședinței de consilierii locali, cu ocazia dezbaterii proiectului de Hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 3 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Obiectiv de utilitate publică Cartierul pentru Justiție, anexe tehnice, parcaje auto, accesuri auto și pietonale, racordare la drumurile publice, drumuri auto și alei în incintă, rampe auto, pasarele pietonale/auto, zone de promenade, fântâni arteziene, piațete, spații verzi, grădini, scuaruri, amenajare incintă, rețele interioare, pe terenul situat în Bulevardul Unirii nr. FN, Sector 3”. Proiectul de hotărâre s-a aflat în consultare publică începând cu 21 octombrie 2022”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Odată cu aprobarea PUD, se încheie o etapă importantă în proiectarea Cartierului pentru Justiție, respectiv etapa de proiectare urbanistică. În continuare, se vor efectua următoarele demersuri principale:

  • „Martie 2023 – finalizarea Expertizei tehnice (ET) a fundației masive de pe amplasament de 2,5 ha amprentă la sol din timpul regimului comunist – care va trebui demolată.
  • Septembrie 2023 – finalizarea Temei de proiectare a instituțiilor beneficiare (TP) și a Studiului de Fezabilitate (SF) pentru Cartierul Justiției.
  • Decembrie 2023 – aprobarea prin Hotărâre de Guvern a indicatorilor tehnico-economici și declanșarea procedurii de expropriere.
  • Ianuarie – iunie 2024 – derularea procedurii de expropriere.
  • Anii 2024 – 2025 – elaborarea documentației tehnice necesare pentru obținerea autorizațiilor de desființare și de construire pentru Cartierul Justiției, elaborarea proiectelor tehnice detaliate.
  • Anul 2025 – contractarea Constructorului (consorțiului) pentru executarea lucrărilor de demolare și de construire. Tot atunci, este preconizată începerea lucrărilor în teren, cu o durată aproximativă estimată la 4 ani”, se arată în comunicat.

Elemente de background ale proiectului “Cartierul pentru Justiție”

„I) Inițiere:

Inițierea proiectului „Cartierul pentru Justiție” a avut loc în 20 august 2013, odată cu aprobarea de către Guvern, la propunerea Ministerului Justiției, a Memorandumului cu tema “Realizarea obiectivului de investiții Justice District (Cartier al unităților de Justiție)”. În urma acestui memorandum, a fost realizat studiul de amplasament, în decembrie 2013, de către Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București – Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză și Consulting, prin compararea mai multor amplasamente posibile din Municipiul București. Prin acest studiu, s-a stabilit locația viitorului Cartier, pe amplasamentul abandonat din anul 1989 al fostului proiect “Esplanada”, mărginit de Bd. Unirii, Bd. Octavian Goga și Bd. Mircea Vodă.

II) Scurtă descriere:

„Cartierul pentru Justiție” reprezintă un proiect de investiții de mare anvergură și complexitate, considerat primul proiect postdecembrist de regenerare urbană, care are ca finalitate crearea condițiilor optime de infrastructură (8 clădiri în suprafață cumulată de aproximativ 200.000 mp construiți) pentru desfășurarea activității a 23 instituții propuse spre includere în Cartierul pentru Justiție, respectiv: 1) Ministerul Justiției; 2) Curtea de Apel București; 3) Tribunalul București; 4) – 9) Judecătoriile Sectoarelor 1 – 6 – în total 6 judecătorii; 10) Consiliul Superior al Magistraturii; 11) Școala Națională de Grefieri; 12) Institutul Național al Magistraturii; 13) Inspecția Judiciară; 14) Ministerul Public; 15) DNA; 16) Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; 17 – 23) Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetele de pe lângă cele 6 judecătorii de Sector. La acestea, se adaugă și alte instituții specifice organizării profesiei avocaților, respectiv: Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), Baroul București (BB), Casa de Asigurări a Avocaților (CAA) și Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților (INPPA).

III) Valoare estimată:

O valoare estimată realistă va putea fi stabilită la finalul Studiului de Fezabilitate, în anul 2023. Empiric, raportat la cei 200.000 mp construiți anticipați, acesta va putea ajunge la un total estimat de maxim 500 mil. Euro, inclusiv dotări și alte costuri asociate realizării proiectului investițional.

IV) Efecte pozitive principale:

Acestea sunt multiple și de naturi diferite.

– Accesul la Justiție va fi înlesnit semnificativ, deoarece toți cetățenii, justițiabilii, avocații sau alte persoane interesate vor cunoaște că există un punct unic de acces în București pentru serviciile judiciare oferite de 23 de instituții.

– Timpul de lucru al acestora și costurile de transport asociate vor fi economisite cu deplasarea de la și către o altă instituție în cel mai aglomerat oraș al României din perspectiva traficului auto zilnic, mai ales în situația în care avocații au ședințe de judecată în aceeași zi, la instanțe diferite, chiar și în aceleași intervale orare.

– Poluarea generată de traficul motorizat între aceste instituții va fi eliminată complet, spre deosebire de momentul actual, în care cele 23 de instituții sunt localizate în sectoare diferite ale capitalei, la 16 adrese/clădiri diferite.

– Managementul integrat al sistemului judiciar va fi facilitat, deoarece reprezentanții instituțiilor sunt fizic localizați în același areal imobiliar, ședințele de lucru se organizează rapid și facil, fără costuri suplimentare de transport și comunicare.

– Costurile de administrare pe termen lung vor fi mai ușor de gestionat pentru un proiect imobiliar integrat (utilități comune, sisteme de securitate și protecție comune, parcări comune).

– Din perspectivă urbanistică, zona propusă pentru realizarea Cartierului este în prezent o zonă abandonată și degradată, chiar în centrul capitalei. De aici, Cartierul pentru Justiție va reprezenta un motor investițional pentru regenerarea urbană a zonei semicentrale, dând posibilitatea proiectelor gestionate de Primăria Municipiului București să se dezvolte zonal/adiacent Cartierului.

– Nu în ultimul rând, se va clarifica situația juridică a întregii zone, situație de o complexitate deosebită, care trenează de peste 30 de ani de la căderea regimului comunist”, transmkite Ministerul Justiției.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.