DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

La Palatul Parlamentului a fost organizată o gală aniversară dedicată împlinirii a 65 de ani de prezenţă a României în UNESCO

unesco

La Palatul Parlamentului a fost organizată marţi Gala „Valori și tradiții românești – UNESCO 65”, dedicată împlinirii a 65 de ani de prezenţă a României în Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), conform basilica.ro.

Evenimentul a avut loc în Sala „C. A. Rosetti”, de la ora 12:30.

Au participat reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Corpului Diplomatic, ai Patriarhiei şi Academiei Române, ai ministerelor cu rol în gestionarea patrimoniului UNESCO, ai mediului universitar şi ai celui neguvernamental.

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj video care a fost vizionat de participanţi.

„Participarea Bisericii Ortodoxe Române la evenimente din agenda UNESCO-65 este motivată de necesitatea cultivării identității spirituale și culturale a poporului român, în dialog cu valorile și tradițiile altor popoare, precum și de recunoștința și fidelitatea față de memoria înaintașilor noștri, creatori de valori artistice și culturale netrecătoare”.

„Cunoașterea, păstrarea și promovarea acestor valori, precum și a contextului spiritual și cultural în care au fost realizate, sunt necesare nu doar pentru prezent, ci mai ales pentru generațiile viitoare”.

„În acest an aniversar privind prezența României la UNESCO, Patriarhia Română a organizat programe cultural-educaționale care au avut ca temă intensificarea legăturilor spirituale cu conaționalii noștri din diaspora și cu etnicii români ortodocși din țările vecine”.

„În lumina sărbătorilor care se apropie, vă dorim să împletiți mereu bucuria cu bunătatea, speranța și pacea, patriotismul și dialogul interetnic, în contextul deschiderii și cooperării internaționale oferit de UNESCO”, a spus Preafericirea Sa.

În cadrul galei aniversare, au fost oferite diplome unor personalităţi şi organizaţii care s-au remarcat în promovarea şi păstrarea patrimoniului românesc.

Iar Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române a susţinut un concert de colinde.

A fost vernisată o expoziţie de pictură din colecţia Centrului Cultural „Mihai Eminescu” UNESCO şi au fost prezentate lucrări realizate de elevi şi studenţi, în cadrul celei de a II-a ediţii a Şcolii Internaţionale pentru Patrimoniu, Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”.

Anula cesta s-au împlinit 75 de ani de la înfiinţarea UNESCO şi 65 de ani de când România a aderat la această instituţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.