Lacrimi după moartea Cristinei Stamate: 'Lumea te va iubi mereu' - UPDATE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-11-2017

Actualizat: 27-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: myjourneytojesus.wordpress.com

Încă o veste tristă pentru teatrul românesc. După Stela Popescu, încă o mare actriţă părăsește scena teatrului românesc. Actriţa Nuami Dinescu deplânge moartea Cristinei Stamate.

„A plecat și Cristina Stamate, așa cum a trăit în ultimii ani, în liniște, discretă, fără să tulbure pe nimeni. Ne e greu să tot scriem de astea, greu de tot, dar lumea te va iubi mereu, Cristina dragă...”, este mesajul publicat de Nuami Dinescu, după ce a aflat că actriţa Cristina Stamate a murit.

Alexandru Arșinel, reacție cutremurătoare, după dispariția Cristinei Stamate: 'Îl rog pe Dumnezeu să se oprească'

Artistul Benone Sinulescu a avut o reacţie cutremurătoare la auzul veştii decesului marii actriţe Cristina Stamate. Celebrul interpret susţine că trecerea în nefiinţă a actriţei, la scurt timp după decesul Stelei Popescu, l-a lăsat mut.
"E o bombă, o lovitură dată marilor artişti. Mă gândesc că poate şi mie îmi vine rândul, dar nu mă sperie. Of, doamne. Sunt consternat şi aproape terminat. De dimineaţă, cum am deschis televizorul, cum am şi plâns. Nu am putut să mai fiu bărbat, să am acea tărie. Una după alta, cum domnule? Cu superba Stela Popescu am avut întâlniri de curând, şi mi-a spus că nu e chiar aşa sănătoasă.Parcă rămâi mut la astfel de evenimente sumbre, triste.", a declarat Sinulescu într-o intervenţie prin telefon la România TV.
„Încă o veste năpraznică îndoliază teatrul Românesc de revistă. Odihneşte-te în pace, CRISTINA STAMATE 08.09.1946 -27.11.2017", este reacția Teatrului de Revistă.
Şi actorul Silviu Biriş a vorbit, cu durere, despre decesul doamnei teatrului de estradă din Bucureşti, Cristina Stamate.

"Dumnezeu să o ierte. Este o zi tristă pentru teatrul Tănăse, pentru întreaga breaslă de actori. Poate aceste plecări ne vor face să fim mai solidari. Am avut bucuria să ne şi vedem în cadrul unor filmări.  Sunt oameni care au făcut istorie şi care au tratat meseria cu deosebită vocaţie. Doamna Stamate m-a lăsat cu ochii în lacrimi: avea un monolog extraordinar, care îl interpreta magistral.", a declarat Silviu Biriş la România TV.

Actriţa Cristina Stamate a murit, luni, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, la vârsta de 71 de ani. Artista suferea de mai multe boli.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri