Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lagărul morții - Locul în care au avut loc cel puțin trei decapitări în ultimul an

jihad jihadisti islam islamisti

Cel puţin 14 omoruri, din care trei prin decapitare, au avut loc anul acesta în lagărul Al-Hol din nord-estul Siriei, unde forţele kurde ţin închise familii ale jihadiştilor din Statul Islamic, a declarat luni un oficial local citat de AFP, notează Agerpres.

Sheikmus Ahmed, din cadrul administraţiei semiautonome kurde ce răspunde de familiile strămutate, a dezvăluit că în afară de decapitări au avut loc şi execuţii prin împuşcare cu arme cu amortizor de zgomot.

Toate victimele locuiau în lagăr. Au fost ucişi zece irakieni şi patru sirieni, a precizat oficialul, care susţine că autorii sunt "celulele Statului Islamic din lagăr". Jihadiştii îi urmăresc pe "cei care cooperează cu administraţia", cu scopul de "a crea haos şi panică". O sursă din rândul asistenţilor umanitari a menţionat recent drept cauză a unor omoruri şi tensiunile între triburi.

Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat de mai multe ori despre pericolele legate de securitatea lagărului, unde sunt închişi circa 62.000 de oameni, dintre care peste 80% femei şi copii.

Citește și: Mare atenție! Metoda prin care hoții au golit conturile lui Gabriel Dorobanțu, Jean de la Craiova și lui Adrian Nartea

Conform unui raport al ONU de la începutul lui februarie, la Al-Hol au avut loc în ianuarie 10 omoruri, iar "mediul de securitate este din ce în ce mai greu de menţinut". S-au semnalat cazuri de "radicalizare, formare, strângere de fonduri şi incitare la operaţiuni externe". Documentul arată că "unii deţinuţi consideră Al-Hol ca ultima rămăşiţă a 'Califatului' " creat de jihadişti.

În lagăr au avut loc şi alte incidente, cum ar fi tentative de evadare şi atacuri împotriva gardienilor sau a angajaţilor unor organizaţii neguvernamentale. De multe ori, au fost implicaţi membri ai grupării Statul Islamic.

Circa 10.000 de femei şi copii străini trăiesc într-o anexă a lagărului rezervată pentru ei. Se pare că unii minori sunt "îndoctrinaţi şi pregătiţi să devină viitori combatanţi" ai Statului Islamic, avertizează raportul ONU.

Numărul de paznici a scăzut de la 1.500 în vara lui 2020 la numai 400 la sfârşitul anului. Autorităţile kurde cer periodic statelor implicate să repatrieze femeile şi copiii, dar majoritatea ţărilor respective, în special cele europene, sunt reticente faţă de preluarea cetăţenilor lor. Unele, cum ar fi Franţa, au repatriat un număr limitat de copii orfani ai jihadiştilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.