Video| Lansarea mega-rachetei NASA către Lună, amânată din cauza unei noi scurgeri de combustibil

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 03-09-2022

Actualizat: 03-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pregătirile finale pentru lansarea mega-rachetei NASA către Lună au fost amânate. Din cauza unei noi scurgeri de combustibil, detectată cu câteva ore înainte de decolare, lansarea ar putea suferi o întârziere de până la două ore. NASA indică, însă, că problema a fost identificată şi că s-a putut relua umplerea rezervoarelor, scrie AFP.

Racheta SLS portocalie şi albă, care va fi primul zbor după lansarea 39B de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, este cea mai puternică din lume, potrivit News.ro.

Citește și: Spectacol impresionat sau eșec total? NASA, a doua tentativă de lansare a misiunii Artemis 1 spre Lună

Decolarea este programată pentru 2:17 p.m., ora locală (6:17 p.m. GMT), cu o posibilă întârziere de până la două ore. Condiţiile meteo sunt favorabile în proporţie de 60% la începutul acestei ferestre de lansare, apoi se îmbunătăţesc treptat până la 80%.

Cu puţin înainte de ora locală 6 a.m., directorul de lansare Charlie Blackwell-Thompson a dat undă verde pentru a începe alimentarea rezervoarelor rachetei cu combustibil criogenic - un total de aproximativ trei milioane de litri de hidrogen şi oxigen lichid ultra-rece.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri