Parlamentul slovac a aprobat joi un act legislativ care introduce o taxă specială pentru lanţurile de retail, taxă care va strânge bani în sprijinul producţiei locale de alimente, informează Reuters preluată de Agerpres.
Începând de la 1 ianuarie 2019, o taxă echivalentă cu 2,5% din cifra de afaceri a retailerilor se va aplica firmelor de distribuţie pentru care produsele alimentare reprezintă cel puţin 25% din vânzări şi au unităţi de desfacere în două sau mai multe regiuni ale Slovaciei.
Conform actului normativ, o sumă de 87 milioane de euro ar urma să fie strânsă în primul an de la aplicare, bani care vor fi direcţionaţi spre un nou fond, supervizat de Ministerul Agriculturii, care va promova producătorii slovaci de alimente şi îi va despăgubi pentru pierderile provocate de evoluţiile meteo nefavorabile şi modificările climatice.
Însă legea promovată de parlamentarii Partidului Naţionalist Slovac (SNS, extrema dreaptă) a declanşat critici din partea asociaţiilor profesionale şi a preşedintelui Slovaciei.
"Noua taxă este un instrument care discriminează unele lanţuri de retail pe baza unor criterii arbitrare", a declarat miercuri preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, înainte ca Parlamentul de la Bratislava să îi anuleze precedentul veto exprimat faţă de acest act legislativ.
De asemenea, asociaţia Slovak Modern Trade Alliance (SAMO), care reprezintă subsidiarele locale ale unor mari companii de retail precum Tesco, Billa şi Metro, a avertizat că orice taxă suplimentară impusă unui număr restrâns de antreprenori ar fi discriminatorie şi ar încălca legislaţia UE.
Companiile din Slovacia plătesc o taxă pe companii de 21%, cea mai mare taxă corporate din ţările Europei Centrale.
Lanţurile de retail din Slovacia vor fi obligate să sprijine producţia locală de alimente
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

9
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
9

41
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
41

238
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
238

661
Misiune de gradul zero în Strâmtoarea Ormuz: distrugătoarele americane forțează 'drumul minelor'
661

722
Victoria amară a Kremlinului: cum a devenit Marea Azov o posesie strategică fără valoare
722

1.934
Bubuie un scandal de proporții în SUA: Doi parlamentari demisionează din Camera Reprezenților, cu acuzații viol și agresiune sexuală
1.934

36
SUA nu prelungesc relaxarea sancțiunilor asupra petrolului iranian
36

62
Hezbollah revendică 13 atacuri asupra nordului Israelului
62

1.100
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă: Negocierile dintre SUA și Iran afectează direct Ucraina
1.100

59
Ancheta privind presupusul spionaj al comisarului european ungar Oliver Várhelyi, aproape finalizată
59

82
Emmanuel Macron, conferinţă telefonică cu liderii UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori
82

54
Un francez a câștigat un tablou Picasso de 1,45 milioane de euro la o tombolă de 100 de euro
54

1.685
Un fost secretar general NATO trage semnalul de alarmă: "Securitatea naţională şi siguranţa Marii Britanii sunt în pericol"
1.685
















Comentează