Lasată fără permis și cu dosar penal, Regina Întunericului amână înmormântarea lui Ciprian Pian

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 13-06-2025 12:14

Actualizat: 13-06-2025 15:14

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Regina Întunericului, Gabriela Lucuțar, a fost lăsată de oamenii legii fără permis și s-a ales și cu un dosar penal după ce a blocat o intersecție cu dricul pe care îl conducea. Mașina mortuară nu avea nici ITP valabil, așa că oamenii legii au trecut la sancțiuni.

Deși înmormântarea lui Ciprian Pian ar fi trebuit să aibă loc duminică, planurile au fost contramandate, conform celor mai noi informații. Deocamdată, Lucuțar nu a anunțat data la care vor avea loc funeraliile celebrului interlop, la care sunt așteptați extrem de mulți prieteni de-ai acestuia.

Lucuțar a fost amendată cu 7.897 de lei pentru că dricul pe care îl conducea, în care se afla trupul neînsufleţit al lui Ciprian Pian, nu avea ITP valabil şi a blocat o intersecţie din Capitală, au declarat, joi, surse judiciare.

Femeia ar fi fost depistată de poliţişti în timp ce transporta trupul lui Ciprian Pian de la Institutul Naţional de Medicină Legală către cimitirul unde urmează să fie înmormântat.

"Poliţiştii Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu şi au fost dispuse măsuri punctuale, atât pentru asigurarea fluenţei traficului, cât şi pentru respectarea normelor legale. În acest context, au fost aplicate sancţiuni la regimul rutier în valoare totală de 7.897,5 lei, au fost reţinute două certificate de înmatriculare şi un permis de conducere", a informat Brigada Rutieră a Capitalei.

A fost întocmit un dosar penal

A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice", fiind reţinut permisul de conducere al conducătorului auto.

"Aceste măsuri au fost aplicate pentru încălcarea normelor legale în vigoare, fiind totodată restabilită ordinea publică şi reluată, de îndată, circulaţia pe artera respectivă de drum", a precizat sursa citată.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri