Lasconi, hotărâtă să-i pună piedică lui Nicușor Dan, care stă mai bine în sondaje: 'El este în scădere, eu sunt în creştere'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 16-03-2025 17:30

Actualizat: 16-03-2025 19:30

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat, duminică, la Piteşti, că nu se retrage din cursa electorală pentru că România are nevoie „de oameni curajoşi, care nu trădează şi care nu sunt şantajabili şi intimidabili”. „Nicuşor Dan este în scădere, eu sunt în creştere”, a transmis Lasconi.

Întrebată, duminică, dacă se va retrage pe ultima sută de metri a campaniei electorale în favoarea lui Nicuşor Dan, Elena Lasconi a explicat că sondajele arată ca retragerea ei nu i-ar aduce mai multe voturi candidatului independent.

„Nicuşor Dan este în scădere, eu sunt în creştere. Dacă mâine m-aş retrage, conform ultimelor măsurători, deşi nu mai sunt valabile pentru că era şi Georgescu în aceste măsurători, dacă eu m-aş retrage, distanţa dintre el şi ceilalţi contracandidaţii nu scade, ci creşte. Pentru că pe mine m-au votat oameni care nu l-ar vota niciodată pe el şi voturile mele se vor duce la ceilalţi”, a declarat Elena Lasconi, potrivit news.ro.

Aceasta a afirmat că „România are nevoie de oameni curajoşi, care nu trădează şi care nu sunt şantajabili şi intimidabili pentru a se moderniza”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri