Premiul Nobel pentru Literatură 2025 i-a fost atribuit, joi, scriitorului maghiar Laszlo Krasznahorkai „pentru opera sa convingătoare şi vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”, scrie News.ro.
Laszlo Krasznahorkai a câștigat premiul Nobel pentru Literatură
Scriitorul Mircea Cărtărescu a ratat iar premiul Nobel pentru Literatură. Acesta a fost adjudecat de un scriitor maghiar.
Autorul László Krasznahorkai s-a născut în 1954 în micul oraş Gyula din sud-estul Ungariei, lângă graniţa cu România. O zonă rurală izolată similară este scena primului roman al lui Krasznahorkai, „Sátántangó”, publicat în 1985 („Satantango”, 2012), care a făcut senzaţie în Ungaria şi a reprezentat opera de debut a autorului.
Romanul descrie, în termeni puternic sugestivi, un grup de locuitori săraci dintr-o fermă colectivă abandonată din zona rurală a Ungariei, chiar înainte de căderea comunismului. Tăcerea şi anticiparea domnesc, până când carismaticul Irimiás şi prietenul său Petrina, pe care toţi îi credeau morţi, apar brusc pe scenă. Pentru locuitorii care îi aşteptau, ei par mesageri ai speranţei sau ai judecăţii de apoi.
Elementul satanic la care se referă titlul cărţii este prezent în moralitatea lor de sclavi şi în pretenţiile şarlatanului Irimiás, care, deşi eficiente, sunt înşelătoare şi îi lasă pe aproape toţi încurcaţi. Toţi personajele din roman aşteaptă să se întâmple un miracol, o speranţă care este de la bun început spulberată de motto-ul kafkian din introducerea cărţii: „În acest caz, voi rata lucrul aşteptându-l”.
Romanul a fost ecranizat într-un film extrem de original în 1994, în colaborare cu regizorul Béla Tarr.
Criticul american Susan Sontag l-a numit pe Krasznahorkai „maestrul apocalipsei” în literatura contemporană, o concluzie la care a ajuns după ce a citit a doua carte a autorului, „Az ellenállás melankóliája” (1989; „Melancolia rezistenţei”, 1998). Aici, într-o fantezie horror febrilă care se desfăşoară într-un mic oraş maghiar situat într-o vale din Carpaţi, drama a fost intensificată şi mai mult. Încă de la prima pagină, noi - împreună cu neatrăgătoarea doamnă Pflaum - ne trezim într-o stare de urgenţă ameţitoare. Semnele de rău sunt numeroase.
Un moment crucial în succesiunea dramatică a evenimentelor este sosirea în oraş a unui circ fantomatic, a cărui atracţie principală este carcasa unei balene uriaşe. Acest spectacol misterios şi ameninţător pune în mişcare forţe extreme, provocând răspândirea violenţei şi a vandalismului. Între timp, incapacitatea armatei de a preveni anarhia creează posibilitatea unei lovituri de stat dictatoriale.
Folosind scene onirice şi caracterizări grotesce, László Krasznahorkai descrie cu măiestrie lupta brutală dintre ordine şi dezordine. Nimeni nu poate scăpa de efectele terorii.
În romanul „Háború és háború” (1999; Război şi război, 2006), Krasznahorkai îşi îndreaptă atenţia dincolo de graniţele patriei sale maghiare, permiţându-i umilului arhivist Korin să decidă, ca ultim act al vieţii sale, să călătorească de la periferia Budapestei la New York, pentru a putea, pentru o clipă, să ocupe locul său în centrul lumii.
Acasă, în arhive, el a găsit o epopee antică de o frumuseţe excepţională despre războinicii care se întorc acasă, pe care speră să o facă cunoscută lumii.
Proza lui Krasznahorkai s-a dezvoltat către o sintaxă fluidă, cu propoziţii lungi şi sinuoase, lipsite de puncte, care a devenit semnătura sa, este de părere Comitetul Nobel.
László Krasznahorkai (n. 1954) este unul dintre cei mai cunoscuți prozatori și scenariști maghiari contemporani. A absolvit filologia cu o teză despre opera scriitorului Sándor Márai și, după definitivarea studiilor, și-a câștigat existența ca scriitor profesionist. A avut o strânsă colaborare cu celebrul regizor maghiar Béla Tarr, în urma căreia au rezultat filme precum Satantango sau Calul din Torino. Este laureatul unora dintre cele mai importante premii din Ungaria și străinătate, printre care se numără Man Booker International Prize, Best Translated Book Award, National Book Award for Translated Literature sau Europäischer Literaturpreis.
Traduceri în limba română în cadrul imprintului Anansi. World Fiction de la Editura Trei:
Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim
„Una dintre realizările supreme ale literaturii contemporane." Paris Review
Pretextul romanului îl constituie întoarcerea baronului Béla Wenckheim în orașul său natal din Ungaria, după o lungă perioadă de exil petrecută la Buenos Aires, de unde a fugit din cauza datoriilor imense lăsate în cazinouri. Dorința lui secretă este să se împace cu iubita din liceu, Marika. Ceea ce urmează însă este o simfonie a confuziei, o înlănțuire de evenimente haotice în care sunt angrenați politicieni de provincie și infractori mărunți, dar și un straniu Profesor, un savant de renume mondial care cercetează mușchiul de copac și încearcă să se detașeze, în izolare, de orice formă de gândire. Fără să știe, locuitorii orașului se află pe marginea abisului, a morții iminente care se apropie pe ritmurile melancolice și isterice ale ceardașului.
* Traducere de Ildikó Gábos‑Foarță
Satantango
„Un roman profund, tulburător.” James Wood, The New Yorker
Traducere de Ildikó Gábos‑Foarță
Într-un sat pustiit din Ungaria, într-o atmosferă înecată în mucegai, rugină și putrefacție, personajele romane Satantango căuta din răsputeri să-și aleagă un drum în viață, să găsească răspunsuri și să supraviețuiască.„Știi, dansul e slăbiciunea mea”, spune unul dintre ele — și, dansând, uită cu toții de nenorocirea pe care o lasă în urmă, de putregaiul care macină lucruri, de clădiri care care cad pe oameni. Totul e mișcare, dans în Satantango: personajele, care-și părăsesc casa în căutarea unei fantezii; natura, care ocupă cu repeziune locul lăsat gol de oameni și freamătă nevăzut; destinul, care îi ține pe toți într-o așteptare nestatornică, ispitindu-i cu semnele salvării; chiar și timpul are zvâcniri neașteptate, ordonând materie după principii stranii. Și totul se petrece în virtutea unei așteptări al cărei sfârșit nu se întrevede, al cărei adevăr e încă departe.
* Traducere de Ildikó Gábos‑Foarță
În pregătire: Zsömle s-a dus (traducere de Ildikó Gábos‑Foarță).
Trei premii literare care au avut impact asupra lumii
A făcut legătura între est şi vest - Nobel în 1913
Rabindranath Tagore a influenţat atât naţionalismul indian, cât şi filosofia umanistă globală.
A contestat naraţiunile rasiale şi istorice - Nobel în 1993
Toni Morrison a scris despre circumstanţe dificile şi latura întunecată a umanităţii. Cărţile sale au redefinit canonul american.
A dat voce oamenilor în momente traumatice - Nobel în 2015
„Romanele documentare” ale Svetlanei Alexievich au criticat regimurile politice din Uniunea Sovietică şi Belarus.
Date istorice
117 premii Nobel pentru Literatură au fost acordate începând cu 1901. În total, 119 persoane au primit Premiul Nobel pentru Literatură în perioada 1901-2022.
Premiul Nobel pentru Literatură nu a fost acordat în şapte ocazii: în 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942 şi 1943. În statutul Fundaţiei Nobel se spune: „Dacă niciuna dintre operele luate în considerare nu se dovedeşte a avea importanţa indicată în primul paragraf, premiul în bani va fi rezervat până în anul următor. Dacă, chiar şi atunci, premiul nu poate fi acordat, suma va fi adăugată la fondurile restricţionate ale fundaţiei”. În timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, au fost acordate mai puţine premii Nobel.
Premiul Nobel pentru Literatură a fost împărţit între două persoane doar în patru ocazii. Ultima dată a fost în 1974. Cele patru ocazii în care Nobelul a fost împărţit în literatură au fost: 1904 - Frédéric Mistral, José Echegaray, 1917 - Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan, 1966 - Shmuel Agnon, Nelly Sachs, 1974 - Eyvind Johnson, Harry Martinson.
Până în prezent, cel mai tânăr laureat al premiului pentru Literatură este Rudyard Kipling, cunoscut pentru Cartea junglei, care avea 41 de ani când a primit premiul pentru literatură în 1907.
Cel mai în vârstă laureat al Premiului Nobel pentru Literatură până în prezent este Doris Lessing, care avea 88 de ani când a primit premiul în 2007.
18 femei au primit Premiul Nobel pentru Literatură. Scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf (1858-1940) a fost prima femeie care a primit premiul, în 1909. Selma Lagerlöf a fost premiată cu cinci ani înainte de a fi aleasă în Academia Suedeză, instituţia care acordă Premiul Nobel şi care este responsabilă de selectarea laureaţilor Premiului Nobel pentru Literatură.
1909 - Selma Lagerlöf, 1926 - Grazia Deledda, 1928 - Sigrid Undset, 1938 - Pearl Buck, 1945 - Gabriela Mistral, 1966 - Nelly Sachs, 1991 - Nadine Gordimer, 1993 - Toni Morrison, 1996 - Wislawa Szymborska, 2004 - Elfriede Jelinek, 2007 - Doris Lessing, 2009 - Herta Müller, 2013 - Alice Munro, 2015 - Svetlana Alexievici, 2018 - Olga Tokarczuk, 2020 - Louise Glück, 2022 - Annie Ernaux.
Două persoane au refuzat până acum Premiul Nobel pentru Literatură: Boris Pasternak în 1958, „a acceptat mai întâi, dar ulterior a fost determinat de autorităţile ţării sale (Uniunea Sovietică) să refuze premiul”, şi Jean Paul Sartre, în 1964, pentru că el refuza în mod constant toate onorurile oficiale.
Nimeni nu a primit Premiul Nobel pentru Literatură de mai multe ori.
În schimb, există o situaţie de acordare postumă. În 1931, Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat postum lui Erik Axel Karlfeldt. Din 1974, Statutul Fundaţiei Nobel stipulează că un premiu Nobel nu poate fi acordat postum, cu excepţia cazului în care decesul a survenit după anunţarea premiului Nobel.
Dag Hammarskjöld a primit, de asemenea, un premiu postum, Premiul Nobel pentru Pace în 1961.
Vineri, va fi anunţat Premiul Nobel pentru Pace, iar luni cel pentru Economie.
Comentează