DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Laszlo Tokes îl URECHEAZĂ pe Kelemen Hunor! UDMR să își revizuiască politica pentru înfăptuirea dezideratului ungurimii: autonomia

LASZLO TOKES - CONFERINTA

Președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, cere UDMR să își revizuiască politica pentru înfăptuirea „dezideratului ungurimii: autonomia”. Tokes reproșează „nomenclaturii Uniunii” că a uitat de această revendicare, conform Mediafax.

Tokes Laszlo a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca într-o conferință de presă, că schimbarea de regim care a avut loc în 1989 nu este completă fără și o schimbare pe plan minoritar.

Citește și: Ministrul Muncii s-a DEZLĂNȚUIT din nou: Unii părinți joacă banii de alocații la păcănele

„Anul trecut a avut aniversarea a 30 de ani a Revoluției Române, considerăm că schimbarea de regim trebuie să aibă loc și pe plan minoritar, nu este completă fără această schimbare și pe plan minoritar. Dorim să dobândim libertatea comunității noastre prin dobândirea autodeterminării, a drepturilor autonomiei maghiare. (...) În sprijinul unității politice originale a UDMR, solicităm Uniunii să își revizuiască politica actuală și să cooperăm în strânsă unitate pentru înfăptuirea acestui deziderat al ungurimii. Sunt semne bune în această privință. Reamintesc înțelegerea tripartită din 2018 când s-a semnat o înțelegere de către UDMR, PCM și PPMT, fiind important să urmeze fapte acestei declarații și să nu rămână pe hârtie", a spus Tokes.

Acesta a afirmat că susține noua Alianță Maghiară din Transilvania, formată în urma fuziunii dintre PPMT și PCM, dar inclusiv UDMR, în vederea realizării autonomiei pe trei nivele în România, așa cum este inclusă și în programul politic al Uniunii.

„Din păcate, nomenclatura UDMR a uitat de revendicarea de bază a Ținutului Secuiesc și a regiunii Partium care necesită un statut special, autonom. CNMT și partidele aliate, PPMT și PCM, reprezintă continuitatea acestor idei și programe autonomiste și pe această linie dorim să mergem mai departe cu ocazia alegerilor care vor urma", a conchis președintele CNMT.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.