Laura Codruța Kovesi, procuror-șef al Parchetului European și fostă șefă a DNA, a reacționat vineri la dezvălurile din documentarul Recorder cu privire la corupția din justiția din România, și la scandalul de la Curtea de Apel București.
Kovesi se declară îngrijoarată
Într-o declarație transmisă publicației G4Media, Kovesi și-a exprimat „îngrijorarea” față de recentele informații care „afectează independența și reputația magistraturii din România”, dar și față de modul în care autoritățile au răspuns acestor semnale.
Șefa Parchetului European a invocat, în același context, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Kovesi c. României, pe care a câștigat-o, subliniind că CEDO a stabilit „în mod clar” că magistrații se bucură de libertatea de exprimare atunci când semnalează „disfuncționalități instituționale grave” sau abuzuri care afectează funcționarea justiției.
„Sancționarea sau revocarea unui magistrat pentru opinii exprimate în interes public constituie o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului”, a a spus Kövesi pentru G4media, precizând că acest principiu „nu este unul personal, ci unul universal”, aplicabil tuturor magistraților care acționează cu bună-credință.
Kovesi a criticat explicit ideea de măsuri disciplinare împotriva judecătorilor și procurorilor care ies public împotriva abuzurilor: „Aplicarea de sancțiuni disciplinare (…) nu poate fi interpretată decât ca o măsură de represalii, având ca scop reducerea la tăcere a unei critici legitime și profund necesare”, a transmis ea.
În final, procurorul-șef european a cerut ca instituțiile responsabile să se concentreze pe verificarea faptelor și pe măsuri de corecție, nu pe pedepsirea celor care semnalează problemele. „Aceasta este singura cale de a proteja credibilitatea instituțiilor în ochii cetățenilor unui stat democratic”, a conchis Kovesi.
CSM a sesizat Inspecția Judiciară
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în legătură cu materialul difuzat de Recorder, informează CSM.
„Faţă de aspectele semnalate public în mass media, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu materialul de presă difuzat de Recorder”, anunță CSM.
Ministrul Justiției a reacționat în urma documentarului Recorder și a scrisorii de solidarizare semnate de numeroși magistrați, afirmând că respinge categoric orice încercare de intimidare a celor care semnalează probleme din sistemul judiciar. Oficialul subliniază că astfel de sesizări trebuie tratate cu responsabilitate, nu reprimate.
„Este inacceptabilă orice formă de persecuție a unei persoane pentru că ar sesiza aspecte care, în opinia sa, constituie disfuncționalități sau abuzuri în sistemul în care activează. Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate, nu reprimate”, afirmă ministrul.

































Comentează