Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Laura Daniela Hant a fost numită Vicepreședinte CNMR pentru relația cu Austria

aid-romania.org
CNMR

Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR) aflată în plin proces de consolidare la nivel internațional și având ca prioritate sprijinirea diasporei românești în țările în care aceasta se află, intensificarea dar și valorificarea relațiilor dintre România și alte țări prin intermediul comunităților românești din aceste state, anunță numirea Laurei Daniela Hant în funcția de Vicepreședinte pentru relația CNMR cu Austria.

Laura Daniela Hant este Președinta Asociației ”Mihai Eminescu”- Viena, care printr-o serie de acțiuni de promovare a valorilor spirituale, naționale și culturale în rândul comunității românești din Austria a contribuit și contribuie în mod activ la procesul  de dezvoltare a relaţiilor de cooperare dintre popoarele român și austriac. Vicepreședinte UJRP, Fondator al Agenției de presă “Diaspora Azi”, Laura Daniela Hant a primit în anul 2018 în semn de apreciere și respect pentru activitatea depusă, titlul de ”Ambasador al culturii”, conferit de Municipalitatea Iași.  Asociația ”Mihai Eminescu” - Viena, al cărei  Președinte este  Laura Daniela Hant, s-a înființat  în anul 2014 și are sediul în Viena. Această asociație activează pentru promovarea tradiţiilor multiculturale ale României, a deschiderii şi comunicării interculturale, pentru o mai buna cunoaştere în străinătate a istoriei României, în mod special a valorilor sale identitare precum și pentru consolidarea, creşterea şi diversificarea capacităţii creative a comunităţii româneşti din Austria.

Citește și: Constanța: Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac

"Numirea unui Vicepreședinte CNMR pentru relația cu Austria  este un pas important și necesar, chiar vital, în actualul context. CNMR a luat poziție clară față de decizia autorităților austriece cu privire la alocațiile copiilor români nerezidenți în Austria și prin doamna Hant, CNMR va avea de acum un cuvânt important de spus în relația cu autoritățile de la Viena. Ambiția, determinarea și conexiunile politice, administrative și de afaceri ale doamnei Vicepreședinte vor fi folosite din plin pentru apărarea drepturilor românilor din Austria. Laura va avea și sprijinul total al CNMR în aceste demersuri și îi vom transfera toată autoritatea de care are nevoie din partea CNMR în demersurile întreprinse acolo!" a declarat Alexandru Cumpănașu, Președinte al CNMR, potrivit unui comunicat remis STIRIPESURSE.RO.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.