Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Laurențiu Rebega (Pro România) a vorbit despre apărarea și securitatea Europei la Summit-ul de la Roma

facebook.com
Laurentiu Rebega

Europarlamentarul Laurențiu Rebega, vicepreședinte Pro România, membru în Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, a vorbit astăzi, în cadrul Summit-ului de la Roma organizat de Alianța Reformatorilor și Reformiștilor Europeni, despre apărare și securitate în Europa.  Rebega a atras atenția asupra rupturii dintre SUA și UE, care s-a evidențiat în cadrul Conferinței pe Securitate de la Munchen și a arătat că aceasta fragilizează nu doar relațiile între UE și SUA, ci afectează și NATO și întregul sistem mondial de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pe aceeași direcție, Rebega a spus că se poate observa și o tensiune între factorul politic, pe de o parte, și factorul economic și militar pe de altă parte. ”Dacă politicul poate funcționa, pe termen scurt, numai cu vorbe, partea de securitate și apărare și mai ales economicul funcționează cu bani”, a spus Rebega la Roma.

Vezi și: Victor Ponta anunță BREAKING NEWS: 'Ponta îl laudă pe Dragnea: Da, chiar îl laud!'

Europarlamentarul Pro România solicită atenție și multă precauție în privința acestor tensiuni a căror escaladare ar fi dăunătoare pentru toată lumea, și afirmă că primul pas spre rezolvarea lor ar fi evitarea atitudinilor rigide. ”Ca român, știu ce a însemnat Războiul Rece și sunt un partizan al NATO și al parteneriatului euro-atlantic”, a declarat Rebega. El a arătat că noile amenințări și provocări hibride sunt mai periculoase decât armamentul convențional. ”Războaiele contemporane și cele ale viitorului se vor purta între oameni neînarmați care vor manifesta pe stradă și guverne dotate cu mijloace de represiune depășite, cum ar fi gaze lacrimogene sau tunuri cu apă, iar arbitrul acestor confruntări va fi opinia publică. Ceea ce vreau să spun este că vor fi puternici nu cei care vor avea mai multe avioane sau bombe, cât cei care vor controla creierul mulțimilor”.

”Urmăriți dezvoltarea Inteligenței Artificiale! Acolo este cheia securității viitorului”, a fost îndemnul final al europarlamentarului Pro România către cei prezenți la eveniment.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.