Umilit de patronul lui CSU Craiova, Laurenţiu Reghecampf a plecat din România: Va antrena fosta echipă a lui Marian Aliuţă şi Adrian Neaga

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 21-06-2022

Actualizat: 22-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Laurenţiu Reghecampf a fost numit, marţi, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Neftci Baku, a anunţat vicecampioana Azerbaidjanului pe site-ul său oficial.

Reghecampf (46 ani) a fost dat afară de la CSU Craiova, care a încheiat pe locul al treilea în Liga I în sezonul trecut, scrie agerpres.ro.

Pentru Reghecampf este prima experienţă în Azerbaidjan, după ce a antrenat în Bulgaria, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.

Reghecampf şi-a început cariera de tehnician în 2010, la Gloria Bistriţa, iar în 2011 a pregătit-o, pentru o lună, pe FC Universitatea Craiova, echipă patronată de Adrian Mititelu. Ulterior a mai activat la CS Snagov, Concordia Chiajna, Steaua, câştigând două titluri (2013, 2014), Al-Hilal Riad, Litex Loveci, FCSB, Al Wahda şi Al Wasl, ambele din Emiratele Arabe Unite, şi Al Ahli Jeddah.

Laurenţiu Reghecampf este primul antrenor român al echipei Neftci, dar aici au evoluat doi jucători români, Marian Aliuţă şi Adrian Neaga.

Reghecampf îi ia locul lui Samir Abasov, care a câştigat un titlu în 2021 cu Neftci, iar în sezonul trecut a terminat pe locul secund. Bilanţul său a fost de 61 de meciuri oficiale, 32 de victorii, 14 egaluri, 15 eşecuri.

Neftci Baku va întâlni echipa cipriotă Aris Limassol în al doilea tur preliminar al Europa Conference League.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri