Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova este profund îngrijorată de ceea ce el a numit "epurări etnice" comise de "grupuri militante radicale" în Siria, a relatat marţi agenţia de ştiri rusă Tass, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Grupuri militante radicale comit o adevărată epurare etnică, ucideri în masă de persoane pe baza naţionalităţii şi religiei lor", a declarat Lavrov, citat de Tass, referitor la Siria.
Tass nu a oferit detalii despre grupurile la care a făcut referire Lavrov.
Rusia, care menţine două baze militare în Siria, a fost un susţinător cheie al guvernului preşedintelui alungat de la putere Bashar al-Assad, care se află în prezent în Rusia, unde a primit azil.
Un val de violenţe sectare a izbucnit în martie în nord-vestul Siriei, provocând sute de morţi în rândul minorităţii alauite din care provenea fostul preşedinte Bashar al-Assad.
Rusia a încercat să menţină legăturile cu noile autorităţi siriene, care au spus că ar putea permite Moscovei să utilizeze în continuare baza aeriană Hmeimim şi baza navală Tartus.
Preşedintele american Donald Trump a ordonat luna aceasta ridicarea sancţiunilor impuse Siriei în timpul mandatului lui Assad, o schimbare majoră în politica Washingtonului.
Comentează