Lavrov: 'Occidentul trebuie să se resemneze cu pierderea leadership-ului mondial'

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 13-04-2017

Actualizat: 13-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a estimat joi, într-o intervenţie în faţa diplomaţilor de rang înalt din instituţia pe care o conduce, că Occidentul trebuie să se resemneze cu pierderea treptată a leadership-ului mondial pe care l-a exercitat secole la rând, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

'Statele occidentale încearcă să-şi conserve cu orice preţ poziţiile de leadership cu care s-au obişnuit de-a lungul multor secole. Astăzi le este greu să recunoască faptul că lumea se schimbă şi că există un proces obiectiv de formare a unei ordini mondiale policentrice', a semnalat şeful diplomaţiei ruse. Acest lucru este 'foarte dureros pentru aceia care s-au obişnuit să rezolve totul pentru toţi', a completat Lavrov.

Jurnalist condamnat la moarte pentru SPIONAJ

'În general, pe scena internaţională se accentuează confruntarea nu doar ca urmare a competiţiei naturale în politică şi economie, ci şi din cauza competiţiei la capitolul valorilor în urma tentativelor partenerilor noştri occidentali de a-şi impune poziţiile', a explicat ministrul rus.

El a criticat, în continuare, faptul că aceia care 'nu se supun' Occidentului sunt pedepsiţi de acesta cu represalii, precum sancţiuni, măsuri de presiune informativă, războaie informaţionale, ingerinţe în afacerile interne ale statelor suverane, exemplele în acest sens invocate de Serghei Lavrov fiind Orientul Mijlociu, nordul Africii, dar şi Ucraina.

Şeful diplomaţiei ruse a susţinut că politica externă a ţării sale se orientează către 'elaborarea de acţiuni colective, fără paşi unilaterali'. 'În acest context, suntem alături de majoritatea covârşitoare a ţărilor care doresc relaţii internaţionale juste şi mai democratice', a continuat Lavrov, insistând în continuare că 'Rusia niciodată nu a căutat şi nu caută duşmani'.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri