Situaţia legată de contactele ambasadorului Rusiei în SUA, Serghei Kisliak, aminteşte de o "vânătoare de vrăjitoare", a declarat vineri ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, citat de agenţia de presă TASS, conform agerpres.
"Ambasadorii sunt numiţi în scopul de a menţine relaţii cu statul respectiv. Relaţiile sunt menţinute sub formă de reuniuni, discuţii, contacte atât cu oficiali ai ramurii executive, cât cu parlamentari, personalităţi publice, organizaţii neguvernamentale", a spus Lavrov, insistând că "această practică nu a fost contestată de nimeni niciodată".
Teama de scurgeri de informaţii în presă alimentează PARANOIA din administraţia Trump
Referindu-se la informaţiile din presa americană cu privire la contactele ambasadorului Kisliak cu unii membri ai actualei administraţii Donald Trump, Lavrov a spus că "toate acestea îi amintesc de o vânătoare de vrăjitoare şi de perioada McCarthy-istă".
"Ce li se reproşează lui Kisliak şi interlocutorilor săi? Faptul că ambasadorul nostru a contactat oameni politici, care se aflau în opoziţie. Aceasta este esenţa acestor acuzaţii, sincer vorbind", susţine Serghei Lavrov, citat de TASS. "Dacă acelaşi principiu s-ar aplica ambasadorului SUA în Rusia (John) Tefft şi contactelor sale ar rezulta o situaţie foarte 'amuzantă'", a afirmat ministrul de externe rus.
De altfel, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova l-a avertizat deja în mod ironic pe Tefft, într-o postare pe Facebook, că ar putea "ajunge la CNN" după ce s-a întâlnit zilele trecute cu ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov la sediul MAE din Moscova. "Vă expuneţi pericolului luând legătura cu diplomaţi ruşi. Dacă află cumva CNN?!", scrie ea în postarea sa.
Ambasadorul Rusiei la Washington, în centrul scandalului vizându-l pe Trump
The Washington Post a relatat anterior că, în iulie şi septembrie 2016, actualul ministru al justiţiei SUA, Jeff Sessions, pe atunci senator de Alabama, a avut două întâlniri cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak. Dar, la audierile din Congres înainte de confirmarea sa în actuala funcţie, el a ascuns aceste informaţii de senatori, sub jurământ. Reprezentanţi ai Partidului Democrat i-au cerut demisia lui Sessions.
Preşedintele american Donald Trump calificase personal drept o "vânătoare de vrăjitoare" scandalul legat de contactele Sessions cu ambasadorul rus. Vineri, Kremlinul a declarat prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, că subscrie acestei afirmaţii. "După această definiţie exhaustivă a preşedintelui Trump nu avem ce să mai adăugăm", a spus Peskov.
Comentează