Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teama de scurgeri de informaţii în presă alimentează PARANOIA din administraţia Trump

Într-un efort de a limita cât de mult posibil apariţia în presă a unor informaţii care au pus administraţia Trump în dificultate, în urma unor articole negative, apropiaţii preşedintelui pun presiune pe funcţionarii de la Casa Albă, dar şi din cadrul Departamentului de Stat, al Trezoreriei (Ministerul Finanţelor - n.r.) sau al Securităţii Interne, în demersuri vecine cu paranoia, care induc "un climat de intimidare" în instituţii, transmite Reuters, conform agerpres.

Membrii de la vârful administraţiei Trump încearcă să limiteze posibilitatea ca persoane din interior să le furnizeze jurnaliştilor informaţii importante, iar pentru asta fac eforturi să limiteze circulaţia informaţiei.

Ambasadorul Rusiei la Washington, în centrul scandalului vizându-l pe Trump

Reuters citează oficiali din diverse agenţii care, sub protecţia anonimatului, au spus că unii angajaţi se tem că apelurile telefonice şi mesajele electronice le sunt monitorizate şi au ajuns să ezite să îşi exprime punctele de vedere în timpul discuţiilor la nivel intern.

Alte surse au afirmat că s-au impus limite în circulaţia informaţiilor în cadrul agenţiilor şi departamentelor guvernamentale, astfel încât nici măcar unii oficiali de rang înalt nu au mai avut acces la ele.

La Casa Albă, accesul la un sistem computerizat clasificat a fost, în premieră, restrâns de către funcţionarii numiţi politic, pentru ca funcţionarii să nu mai vadă documentele care sunt pregătite pentru preşedintele Donald Trump.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, le-a cerut unora dintre angajaţii secţiei de presă să îşi predea telefoanele, pentru a se vedea istoricul mesajelor şi al convorbirilor cu diverşi jurnalişti, notează Reuters, citând publicaţia Politico.

La Departamentul pentru Securitate Internă, unii oficiali au declarat pentru Reuters că se tem că va începe o "vânătoare de vrăjitoare" pentru a se afla cine este de vină pentru apariţia în presă a unui proiect de raport al serviciilor de informaţii în care se arăta că nu prea sunt dovezi că cetăţenii celor şapte state musulmane vizate de ordinul executiv al lui Trump reprezintă o ameninţare la adresa SUA.

ONU dă asigurări că poate dezarma FARC în timp util

"Atmosfera a devenit toxică, şi asta nu ne ajută deloc în munca noastră", spune o sursă. Oficialii se tem că le sunt monitorizate telefoanele şi e-mail-urile pentru că se doreşte identificarea sursei care le-a furnizat raportul celor de la Associated Press.

Secretarul Departamentului Trezoreriei, Steven Mnuchin, s-a folosit de prima sa şedinţă cu funcţionarii importanţi din departament ca să îi avertizeze că nu va tolera scurgerile de informaţii către presă.

Două surse familiarizate cu discuţiile au declarat pentru Reuters că Mnuchin le-a spus funcţionarilor că este posibil ca telefoanele şi mesajele electronice să le fie monitorizate pentru a preveni apariţia în presă a unor informaţii din interior.

Mai mult, li s-ar fi spus că această monitorizare ar putea deveni o normă de lucru în cadrul departamentului.

La Departamentul de Stat, teama de a fi implicat într-o anchetă privind scurgerile de informaţii sau de a contrazice cumva poziţia Casei Albe este atât de mare, încât unii oficiali preferă să discute faţă în faţă decât să recurgă la convorbiri telefonice, mesaje electronice sau aplicaţii de mesagerie.

"Climatul e unul de intimidare şi nu acoperă doar discuţiile cu reporterii, ci şi comunicarea cu colegii", a afirmat un oficial al departamentului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.