Premium
"Adevărul a devenit atât de banal că nu mai merită popularizat. Dar minciuna s-a integrat atât de bine tabieturilor cotidiene încât nu mai deranjează pe nimeni".
Autorul însuși spune despre acest roman că este un "thriller politic", adică "o tragicomedie a zilelor noastre, o satiră socială acidă, debordând de umorul nebun al absurdului, dar și thrillerul care te ține cu sufletul la gură, din care nu lipsesc intriga, suspansul, crima, loviturile de teatru."
Cam mult, dar în orice caz destul din acestea se găsește în cartea despre un tânăr care decide să afle ce e politica, adică arta de a-i conduce pe alții și nimerește într-o societate românească cât se poate de coruptă, potrivit Mediafax.ro.
Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 30: 'Situaţia de la Spitalul Universitar este un secret de stat'
"Vremurile în care masele se supărau dacă erau minţite au rămas în cartea de istorie. Adevărul a devenit atât de banal că nu mai merită popularizat. Dar minciuna s-a integrat atât de bine tabieturilor cotidiene încât nu mai deranjează pe nimeni. E floare la butonieră, figură de stil, un joc de societate, o ilustrare a bunelor maniere. E ghiduşia îngăduită, epigrama, bătaia amicală pe umărul omului de rând. A fi minţit de câteva ori pe zi nu-i mai neplăcut ca pişcăturile unui ţânţar."
Vom ilustra stilul - și inevitabil subiectul romanului – cu un lung fragment edificator despre momentul în care un politician corupt condamnat la închisoare este dus, împreună cu soția, la închisoare:
"Cinci, şase mascaţi ieşiră pe poarta pentru maşini a vilei, încadrându-1 pe proaspătul condamnat, care se deplasa demn, cu fruntea sus, echilibrându-se între două valize grele, câte una în fiecare mână. Dar povara sa nu se limita la acestea, trei dintre mascaţi cărând şi ei câte două asemenea bagaje.
Citește și: OMS vine cu vești bune: 'Epidemia ar trebui să se stabilizeze în curând în Italia'
Îndată ce ieşiră pe trotuarul din faţa vilei, domnul Marcian lăsă valizele jos, imitat îndată de însoţitorii săi, al căror antrenament includea şi astfel de misiuni. Puternicul bărbat se întoarse spre acoperişul vilei.
- Atenţiune, cetăţeana Marcian Honora! anunţă portavocea. Termenul de un minut a expirat. Predă-te autorităţilor, sau vom fi nevoiţi să intervenim în forţă!
Toată lumea îşi ţinea răsuflarea. Doamna lăsă coşul de fum din braţe şi le transmise un gest popular, clasic, cu degetul mijlociu mişcându-se spre buzele ţuguiate. Pentru câteva clipe, spre spaima generală, păru că-şi va pierde echilibrul şi se va prăbuşi pe dalele ornamentale din curte, dar se redresă imediat.
- Honora, zbieră domnul Marcian de pe trotuar, lasă prostiile! Dă-te jos, dragostea mea! O să fie bine, ai să vezi.
Era punctul culminant. Câţiva agenţi urcară în fugă scările vilei, până la mansardă, unde intenţionau să iasă pe acoperiş, printr-un chepeng strâmt, acelaşi folosit şi de doamna Marcian. Pe de altă parte, doi pompieri începură să urce încet într-o nacelă cu braţ telescopic, ţintind coşul de fum al vilei.
- Acum e acum, şopti Laura, apucând, pentru a câta oară, mâna lui Andreas.
Fără îndoială, asta gândeau rezervele din stradă, şoferii, mascaţii plantaţi în punctele cheie şi mai ales cei aflaţi în prima linie. în câteva minute totul avea să se termine.
Ori, cel puţin, aşa ar fi fost normal.
- Vă omor pe toţi, nenorociţilor! urlă deodată doamna Marcian, că toţi cei de faţă se chirciră ca la auzul unui şuierat de mortier. Hai, veniţi mai aproape, să vă sparg feţele!
Şi imediat începu să scoată din gentoiul pe care-1 strângea între pulpe pantofi de toate culorile, o scrumieră de cristal, truse de farduri, sticle de parfum, poşete, o cutie de chipsuri, câte şi mai câte. Fiecare obiect îşi luă zborul pe o traiectorie precisă, proiectilele ţintind atât capetele care se iţiseră în buza chepengului cât şi căştile pompierilor. Tirul era nimicitor.
De trei ori încercară asediatorii să ia cu asalt reduta apărată de doamna Marcian, dar tot de atâtea ori fură respinşi, măcelăriţi, umiliţi. Nu era chip să străpungă barajul.
Unul din mascaţi ieşi prin chepeng şi, asigurat de colegii săi cu o coardă de alpinism, începu să se deplaseze prudent pe panta accentuată a acoperişului. Tălpile îi alunecau aproape la fiecare pas pe ţigle.
Vino, vino, puişorule, îl îmbia doamna Marcian
Erau momente de mare încărcătură emoţională. Chiar cadrele mai în vârstă ale trupelor adunate acolo, nu-şi putură reţine o lacrimă, la vederea acestei probe de ataşament şi solidaritate casnică.
- Du-te tu la pârnaie, băi labagiule, strigă de sus doamna. Eu stau bine aicea unde stau. Ţi-am zis să nu te-ncurci cu ăia, că te lasă din braţe când ţi-e lumea mai dragă? Ţi-am zis. Unde sunt ei acuma?
Domnul Marcian se uită în jur dezorientat, ca şi cum i-ar fi căutat pe "ăia". Nici ţipenie de "ăia". Dar Laura merse spre dânsul, tremurând.
- Domnu' Marcian, domnu' Marcian! Suntem aici, uitaţi-vă! Ne-a trimis domnul Preşedinte Vădim, să vă... Să vă fim alături, domnu' Marcian şi să vă... în fine, să vă conducem la...
Bărbatul o privi cu milă.
- A vrut să fie sigur şacalul că ajung la beci. Du-te înapoi, măi fetiţo, şi zi-i că Marcian n-are nevoie de mila lui. Marcian o să meargă cu duba să-şi înfrunte destinul. Şi e şi mai mult loc pentru bagaje. Aşa să-i spui.
Apoi se întoarse din nou spre acoperişul vilei.
- Honora, eu o iau înainte, dragostea mea. Tu, dacă nu vrei să vii chiar acum, poţi să iei duba următoare, ori să profiţi de tinerii ăştia de la Partid. I-a trimis Vadim.
Doamna Marcian mai dădu o dată drumul coşului de fum, pentru a-i trimite Preşedintelui invocat acelaşi gest de mai devreme. Consortul ridică din umeri, luă cele două valize şi se îndreptă spre cea mai apropiată dubă, urmat de mascaţii cu celelalte bagaje. Uşile vehiculului se închiseră.
Atunci, şeful operaţiunii dădu semnalul pentru intervenţie."
Dănuț Ungureanu - "Experimentul Păpușa". Editura Tritonic, Seria de autor. 295 pag.
