Lectură recomandată: 'Lebede toxice', de Cornelia Petrescu

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 22-04-2020

Actualizat: 22-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels.com

"Dintr-un punct de vedere, aceste femei se pot asemăna cu lebedele, păsări blânde, grațioase și încântătoare, care devin agresive numai atunci când sunt mame și își apără progeniturile de presupuși agresori".

"Numai că lebedele își apără puii din instinct de apărare a speciei, pe când omul devine toxic din perversitate", potrivit mediafax.ro.

Citește și: Probleme pentru PNL: Scăderea în sondaje, dezbătură în şedinţa BPN (surse)

Născută în Bucovina în 1938, într-o familie de învăţători, Cornelia Petrescu a studiat chimia, a lucrat la Brăila (combinatul, centrala şi institutul de cercetare şi proiectare pentru celuloză şi hârtie), iar în 1986, a ajuns în Franţa, ca refugiat politic. Timp de 12 ani a lucrat la Institutul de Cercetări Atomice din Grenoble.

Atracţia pentru scris a venit "ca o terapie psihică în dificila perioadă de dezrădăcinare". A publicat șase volume în franceză (poezie, roman și proză scurtă) și șase romane în română, cel mai recent, cel pe care îl semnalăm astăzi. Unele sub nume propriu, altele sub păseudonimul Ecaterina Petre.

Un roman cu eroi români dezrădăcinați care ajung în Franța, apoi în Canada sau chiar în alte teritorii de dincolo de Atlantic și înapoi în România. Acțiunea se petrece în zilele noastre și probabil în multe părți s-au strecurat accente autobiografice.

Citește și: Donald Trump și Boris Johnson au ajuns la un acord: semnează marea înțelegere

Într-un cuvânt al autorului, Cornelia Petrescu încearcă să explice cine se ascund eîn spatele lebedelor metaforice: "Este vorba de existența printre noi a unor persoane toxice care ne otrăvesc viața, ascunse după paravane, dintre care cea mai toxică este mama ultraiubitoare, care poate distruge viața copilului fie din prea multă dragoste, fie din prea multă ușurință și superficialitate. Dintr-un punct de vedere, aceste femei se pot asemăna cu lebedele, păsări blânde, grațioase și încântătoare, care devin agresive numai atunci când sunt mame și își apără progeniturile de presupuși agresori. Numai că lebedele își apără puii din instinct de apărare a speciei, pe când omul devine toxic din perversitate, din dorința de îmbogățire și de dominare, din gelozie sau din iubire prost înțeleasă. Or, această toxicitate disimulată după paravane adeseori foarte convingătoare nu este acuzată de societate și nu este pedepsită de nicio lege".

Romanul este prezentat pe coperta a patra de Simona Modreanu: "Fără a vorbi neapărat de accente autobiografice, e limpede că sufletul niciodată pe deplin așezat și împăcat cu exilul Corneliei Petrescu atinge limanuri universal valabile când vine vorba de înstrăinare, fie ea dorită sau impusă de conjuncturi. Lumile, limbile, obiceiurile au infinite nuanțe, dar fundamental, moravurile și stilul de viață induse de globalizarea galopantă uniformizează perspective și neutralizează diferențele majore.

Finalul cărții lasă liniștea să strecoare o rază de lumină, dar tonul general, în consonanță cu titlul, e mai curând amar și resemnat".

Cornelia Petrescu - "Lebede toxice". Editura Junimea, colecția Ficțiune și infanterie. 230 pag.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri