Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Legătura dintre atentatorul de la Berlin şi un şofer român: Mărturisiri complete

Anis Amri

Un şofer de tir român a încercat să alerteze alertat poliţia germană şi pe cea franceză săptămâna trecută, după ce l-a recunoscut pe tunisianul Anis Amri, căutat pentru atacul de acum o săptămână de la Berlin, când acesta l-a rugat să-i arate în ce direcţie este autostrada spre Lyon, scrie cotidianul spaniol el Mundo. Alexandru Ghinea, 37 de ani, locuieşte din 2001 în oraşul spaniol Girona, dar e originar din Bucureşti. Românul spune că l-a întâlnit pe Amri miercurea trecută, în jurul orei 10.45 dimineaţa, la o benzinărie aflată pe autostrada A 20, la patru ore de condus de Paris, între Limoge şi Brive-la-Gaillarde.

Citeşte şi: Anunţul lui Vladimir Putin care va 'pune pe jar' întreaga lume: Ce se va face în Crimeea

Românul a prezentat jurnaliştilor lista convorbirilor telefonice de miercuri, 21 decembrie, care arată trei apeluri de la poliţia din Berlin. Mai mult, a spus el, a fost foarte greu să ia legătura cu autorităţile, pentru că pe afişele cu fotografia lui Amri postate în Europa nu era şi un număr de telefon. "Am dat mai multe căutări pe internet, am căutat Polizei Berlin, pentru a suna la numărul corect. Sigur că prioritate avea poliţia franceză, pentru vorbesc franceză şi pentru că în Franţa l-am întâlnit pe terorist. Am decis să sun la 112 în Franţa," a explicat Ghinea. "Cu patru filtre bine plasate pe autostradă l-ar fi putut prinde imediat. Şi eu aş fi fost cu 100.000 de euro mai bogat", a spus românul.

Citeşte şi: Un nou masacru al Statului Islamic: Zeci de civili au fost UCIŞI

Ghinea a povestit poliţiştilor francezi că se odihnea în cabina tirului miercuri noaptea şi că, atunci când o maşină s-a apropia, a crezut că era vorba despre hoţi care voiau să-i fure marfa. Era ceaţă, era întuneric, însă a văzut că în maşină nu era decât un şofer. " A venit decis către portiera mea. Era îngrijit, bărbierit, îmbrăcat cu un pulover alb, de lână. Căuta autostrada care duce la Lyon, care era la vreo 40 de kilometri mai în faţă. M-am oferit să îi marchez locaţia pe mobil sau pe GPS, dar mi-a spus că nu are nici una, nici alta. M-am bucurat când a plecat pentru că nu era vreun hoţ. El părea mulţumit că nu greşise drumul. Eu răsuflasem uşurat, pentru că m-au jefuit de mai multe ori pe autostradă. Vorbea franceza cu accent greu, italienesc şi mi-a spus "ciao" când a plecat," povesteşte Ghinea. Românul a mai spus că tunisianul nu părea să cunoască foarte bine Franţa şi că i s-a părut că e din Maghreb, dar nu s-a gândit că ar putea fi fugar sau terorist. "Cineva în Franţa i-a acordat sprijin, din moment ce era atât de bine aranjat", spune Ghinea.

Românul mai spune că s-a gândit la şoferul de tir polonez care a murit la Berlin încercând să împiedice atentatul. "Ar putea să mi se întâmple acelaşi lucru oricând. E la fel de uşor să înjunghii un şofer de tir obosit care s-a oprit la o benzinărie cum ai omorî o muscă," spune Ghinea. Jurnaliştii de la El Mundo i-au arătat o fotografie a bărbatului împuşcat la vineri noaptea la Milano, despre care poliţia italiană a spus că e, fără urmă de îndoială, Anis Amri. Ghinea a exclamat "El e!". Românul a adăugat că a simţit multă neputinţă pentru că nu a reuşit să-i facă pe operatorii francezi de la 112 să înţeleagă situaţia. "Am simţit neputinţă pentru că nu am găsit un interlocutor adecvat. Şi adrenalină. Poliţia germană vrea să dau o declaraţie săptămâna viitoare", a mai spus şoferul român, conform Agerpres.

Alexandru Ghinea nu este singurul martor care spune că l-a văzut pe Anis Amri. O britanică în vârstă de 50 de ani a afirmat că a fost urmărită timp de 30 de minute de Amri pe un drum de ţară din regiunea Alpilor francezi. Femeia a fost interogată timp de patru ore de poliţie.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.