Ies la iveală noi amănunte incendiare despre mogulul Sebastian Ghiţă, arestat joi noaptea în Serbia. Căutat de luni de zile de către autorităţi, fostul deputat nu şi-ar fi ales în mod întâmplător destinaţia. Are legături secrete cu Belgradul şi cu luptătorii sârbi.
Citeşte şi: Noi devoalări despre capturarea lui Sebastian Ghiţă: 'A fost prins sau s-a lăsat prins'
Totul se leagă cu ajutorul sportului. În 2001, la Asesoft Ploiești, echipa finanţată de Sebastian Ghiță, ajunge ca jucător Vladimir Arnautovici. Poreclit ”Dado”, Arnautovici se trage dintr-o familie cu multiple conexiuni în zona luptătorilor sârbi. După ce se retrage ca jucător, Arnautovici revine la Ploiești ca antrenor.
Citește și: Ce grile de impozit pregăteşte Guvernul!
Este perioada de glorie a Asesoft, care, dintr-un hobby a lui Ghiță și a cercului său de prieteni din Ploiești, ajunge dominatoarea incontestabilă a baschetului românesc. Bosniac la origine, născut în Banja Luka, "Dado" este în intervalul 2007-2015 antrenorul principal cu care Asesoft cucerește 7 titluri de campioană: 2008, 2009, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015. Echipa urcă și în ierarhia europeană. Relația dintre Ghiță și Arnautovici devine una de frați de sânge. Ghiță îi vizitează familia, pe care o cunoaște la numeroasele turnee de pregătire pe care Asesoft le face de-a lungul anilor în Serbia, conform gsp.ro.
Citește și: Vine CRIZA financiară? La ce ne putem aștepta
Relația lor devine una încercată de suferiță când ”Dado” se îmbolnăvește de cancer la ficat, e tot mai slăbit, ”iar Ghiță îi e aproape până la decesul din 2015”, după cum povestește un fost baschetbalist de la Asesoft. Ghiță îi plătește operațiile, iar după sfârșitul lui ”Dado” îi ajută financiar familia sîrbului. Acum, se pare că a venit rândul familie regretatului antrenor să îl ajute pe Sebastian Ghiţă.
Comentează